”Ne mănâncă urșii la Lopătari!” Este apelul disperat al primarului comunei buzoiene, după ce în ultimele zile sălbăticiunile au fost văzute de mai multe ori în satele din Lopătari. Într-o postare făcută pe Facebook, primarul Claudiu Constantin spune că la Malu Roșu mai mulți copii care veneau de la școală au dat nas în nas cu ursul.
Din punctul meu de vedere, problema este destul de gravă. Avem copii care au plecat de la școală, oameni din curte, în mijlocul zilei, au văzut urșii. Animalele sunt în intravilan, eu am văzut cu ochii mei animale omorâte de urs, urs pe prispa casei…Nu putem sta cu frică în propria locuință, a distrus inclusiv furtune cu care oamenii se alimentau cu apă, în criză de apă!
Atacurile urșilor au loc în fiecare zi, astfel că sătenii sunt îngroziți de aparițiile sălbăticiunii. Vineri noapte, de exemplu, un urs a omorât o oaie în satul Ploștina, aceasta fiind cea de-a patra ucisă într-o singură gospodărie numai anul acesta. Primarul din Lopătari face apel la premier să fie luate măsuri pentru rezolvarea problemei urșilor, care în acest an au terorizat mai multe comunități din Buzău și Vrancea.
Ba, mai mult decât atât, un localnic s-a întâlnit cu un animal la Vîrteju. Animalul s-a ridicat în două picioare în fața bărbatului îngrozit, care a luat-o la goană. Localnicul a scăpat teafăr pentru că nu a fost urmărit de urs foarte mult timp, însă a tras o sperietură soră cu moartea, chemând ulterior o ambulanță să-i acorde îngrijiri medicale.
Am verificat livada de prune, era 40% distrusă de urs. Era ora 16.40, în fața mea a apărut brusc ursul. Ne-am oprit amândoi la o distanță de 10 metri. S-a oprit și el, m-am oprit și eu. Atât că n-am avut o reacție…să cad, să leșin…Eu am început să fug, el a fugit după mine, însă a fugit doar vreo 20 de metri. Eu am urcat pe un deal, a văzut că m-am îndepărtat de el, a făcut un zgomot urât și m-a lăsat în pace, s-a băgat în stufăriș, în cătină…, a declarat pentru Șansa News.ro bărbatul atacat de urs.
Culmea este că același bărbat a fost prezent la Buzău, în timpul vizitei premierului Marcel Ciolacu, și spune că i-a explicat acestuia situația alarmantă de la Lopătari cu privire la prezența urșilor.

Potrivit buzoianului, premierul i-a transmis că va veni să vadă cu ochii lui despre ce e vorba.
Între timp însă iată că bărbatul a fost la un pas să fie atacat de urs. Cu toate acestea, el nu-și pierde speranța că autoritățile vor lua măsuri. Credință în spusele premierului îi dă mai mult faptul că a fost adus chiar de primar înapoi acasă, după întâlnirea cu sălbăticiunea.
Totuși, într-o conferință de presă, reprezentanții Administrației Fondului de Mediu au arătat că nu există solicitări pentru proiectele privind instalarea de garduri electrice, fiind un singur proiect depus.
Adaugă comentarii