Actualitate

(FOTO&VIDEO) Ursuleții de pluș, ”arme” în lupta pentru prevenirea bullying-ului. Ce programe se derulează în Buzău

Fenomenul de bullying este foarte răspândit atât în școlile din România, cât și la nivel mondial. Acesta se referă la agresiunea sau hărțuirea fizică sau verbală, care se repetă și care implică un dezechilibru al puterii între două persoane, cel mai adesea copii. 

„Comunitatea stării de bine” este proiectul inițiat de Primăria Municipiului Buzău, care are ca obiectiv introducerea, la nivelul comunității buzoiene, a conceptului de stare de bine, element cheie care stă la baza dezvoltării personale. Primele două programe implementate din acest proiect sunt ‘Să fim prieteni’, dedicat grădinițelor, și ‘Școli fără bullying’, dedicat școlilor și liceelor.

Cele două programe, implementate în parteneriat cu Organizația Salvați Copiii, Inspectoratul Școlar Județean Buzău, IPJ Buză și CJRAE Buzău, au scopul de a oferi sprijin școlilor pentru definirea lor ca medii sigure, prietenoase, în care elevii, profesorii și părinții colaborează pentru reducerea comportamentelor violente sau de excludere între copii. Aceste comportamente negative pot genera stres, disconfort, suferință în dinamica relațională, performanță școlară redusă și chiar abandon școlar.

În cadrul unei conferințe de presă, organizată la Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, reprezentanți ai Primăriei Buzău și ai școlilor și grădinițelor implicate în proiect au explicat importanța acestui proiect și au subliniat că activitățile sprijină mai ales comunitatea romă.

Sunt implicate 59 de grupe cu 1315 preșcolari din cele 8 grădinițe înscrise în prima etapă a programului, care au primit materialele educaționale atât de așteptate.

În etapa a doua de înscrieri în acest program, există deja solicitări din partea a 14 grădinițe și școli gimnaziale cu grupe de grădiniță, ajungându-se astfel la un total de 22 de instituții de învățământ preșcolar. În urma noului apel, până la această dată există un total de 133 grupe si 2846 preșcolari care vor implementa metodologia proiectului „Să fim prieteni” și își vor ghida activitatea zilnică urmând cele 4 valori ale programului: grijă, toleranță, respect și curaj.

Concret, valiza care ajunge la copii conține ursuleți de pluș, aleși special pentru a îmbunătăți relația atât între cei mici, cât și între cadrele didactice și copii. În plus, pe lângă aceste jucării, vor primi diverse planșe reprezentând baza activităților de lucru din cadrul orelor de curs, obținând alternative pentru rezolvarea conflictelor între elevi, formând un comportament asertiv în situații care pot escalada în violenţă și încercând să sensibilizeze elevii  privind consecințele actelor de violenţă.


 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian