O grupare infracțională specializată în traficul de droguri a fost destructurată de anchetatorii din Buzău. Este vorba despre o grupare alcătuită din cel puțin 5 persoane care, din 2021 și până în prezent, ar fi introdus ilegal în țară și ar fi vândut în județ cantități importante de droguri.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, gruparea era alcătuită din 5 persoane, rude, respectiv un unchi și nepoții săi, din POșta Câlnău. Traficanții făceau rost de substanțele interzise, în special cannabis, din alte țări și le trimiteau în Buzău prin firme de curierat, ascunse în diverse colete. Un astfel de colet, plin cu droguri, a fost interceptat de anchetatori în martie, anul trecut. În pachetul destinat rudelor și cunoscuților traficanților, anchetatorii au găsit peste 3 kg de droguri.
“Din cercetări a reieșit că, din 2021 și până în prezent, 5 persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 41 de ani, ar fi introdus în țară droguri de risc (cannabis și rezină de cannabis), pe care le-ar fi vândut în Buzău. Drogurile ar fi fost introduse în țară prin intermediul unor firme de curierat, disimulate în colete cu diverse produse și, pentru a asigura conspirativitatea activităților infracționale, acestea erau transmise pe numele unor persoane cu posibilități materiale reduse, cunoscuți ai bănuiților. Un astfel de colet a fost interceptat de către organele de urmărire penală la data de 3 martie 2022, fiind descoperite 3.558 de grame de cannabis și 120,20 grame de rezină de cannabis”, anunță IPJ Buzău.
Anchetatorii au continuat cercetările care au culminat astăzi cu zeci de percheziții în județ. Au descins la imobilele celor 5 suspecți, dar și la locuințele persoanelor de care se foloseau aceștia pentru a aduce drogurile în județ, adică la persoanele pe numele cărora erau trimise pachetele cu droguri.
“La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate din Buzău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău, au efectuat 23 de percheziții domiciliare în județul Buzău, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc. În urma perchezițiilor, au fost ridicate 18 telefoane mobile, 3 grindere, un cântar, 40 de grame de droguri de risc (cannabis) și 1.100 de lei. Au fost puse în executare 5 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău, pentru audieri.”
Nu este pentru prima dată când membrii grupării ajung în atenția polițiștilor. În vara anului 2020, unul dintre suspecții din acest dosar a fost implicat într-un scandal în Gorj. Atunci, buzoianul și un prieten au fost reținuți după ce au înjurat și umilit polițiștii chemați să apalneze un scandal.
Adaugă comentarii