De la începutul acestei săptămâni, temperaturile sunt în scădere. Răcirea vremii se resimte pe timpul zilei, dar mai ales noaptea, când temperaturile scad sub 10 grade Celsius. De pildă, noaptea trecută, la Râmnicu Sărat, termometrele au indicat minime de 5,4 grade, în municipiul Buzău au fost 8 grade, în timp ce la Bisoca mercurul din termometre a scăzut până la 6,4 grade. Sunt temperaturi mici, care determină autoritățile să facă planuri cu privire la momentul în care vor deschide robinetul la căldură.
Dacă în municipiul Buzău, deocamdată, acest moment este amânat pe cât posibil, la Nehoiu caloriferele se vor încălzi chiar de astăzi. Societatea de termoficare din oraș va începe livrarea agentului termic chiar din această seară. Pentru început, căldura va fi furnizată cu program, mai exact seara, între orele 18:00 și 24:00. În funcție de evoluția vremii, programul ar putea fi modificat sau livrarea agentului termic ar putea fi oprită, dacă temperaturile vor crește.
“SC TERMOPREST PON îi anunță pe beneficiarii rețelei de termoficare din Orașul Nehoiu că, începând cu data de 4 Octombrie 2022, va livra agent termic pentru încălzirea locuințelor. Toți utilizatorii sunteți rugați să porniți instalația termică din apartament în cursul zilei de astăzi, în scopul echilibrării întregului sistem de distribuție. Totodată, verificați propriile instalații, atât din interiorul locuințelor cât și din spațiul comun – casa scării – evitând astfel scurgerile de apă și intervenind unde sunt defecțiuni. Programul de furnizare căldură este pentru început între orele 18:00 – 24:00 și va fi modificat în funcție de evoluția vremii”, este anunțul postat pe Facebook de primarul Ionuț Milea.
Decizia de începere a furnizării căldurii la Nehoiu, cu o lună mai devreme față de 2021, a fost luată pe fondul răcirii vremii, temperaturile pe timpul nopții fiind de 7-8 grade. În plus, la rețeaua locală de distribuție a căldurii este branșat și Spitalul Orășenesc, așa că era nevoie ca atmosfera din saloane și cabinete să se dezmorțească pentru ca pacienții și personalul medical să aibă parte de condiții optime.
Pe de altă parte, însă, locatarii blocurilor din Nehoiu care primesc căldură de la centrala orașului vor avea de suportat facturi mai mari, iarna aceasta. Prețul gigacaloriei a fost majorat față de cel plătit anul trecut. O parte din diferență este suportată de autoritățile locale, iar, la rândul lor, locatarii vor plăti cu circa 100 de lei mai mult pentru fiecare gigacalorie față de iarna trecută.
La Nehoiu sunt branșate la rețeaua de termoficare a orașului circa 800 de apartamente dintr-un total de 900.
În municipiul Buzău, deocamdată, startul livrării agentului termic se lasă așteptat. Oficialii RAM Termo Verde estimează, ținând cont de prognoza meteo actuală, că cel puțin încă două săptămâni nu va fi nevoie să înceapă furnizarea căldurii. Pe de altă parte, nu se știe exact nici cu ce preț va fi facturată căldura iarna aceasta. Șansanews.ro a scris despre scenariile privind prețul gigacaloriei, AICI.
Adaugă comentarii