Radu Iftinoiu, buzoianul pasionat de natură și surprinderea celor mai spectaculoase peisaje din județ, și nu numai, a oferit, recent, noi fotografii uimitoare cu obiective turistice care merită vizitate nu doar vara, ci și în timpul sezonului rece. Radu Iftinoiu a făcut un tur al cascadelor de pe teritoriul Buzăului, dar și din apropierea județului, obiective care oferă priveliști deosebite în această perioadă.
Prima oprire a fost la Bisoca, la cascada ce poartă numele comunei pe teritoriul căreia se află. În această perioadă, cascada este parțial înghețată. Imaginile surprinse din dronă și de aparatul de fotografiat scot în evidență spectacolul căderii apei de la o înălțime de circa 7 m. Pe lângă fotografiile minunate, Radu Iftinoiu prezintă și informații utile oricui își planifică să ajungă în zonă.
“Cascada Bisoca (Chișătoarea cum i se mai zice) are o înălțime de aproximativ 7 metri, este localizată lângă drumul forestier Casele Bisocii la aproximativ un kilometru de la drumul principal. Râul pe care s-a format această cascadă este râul Râmnicu Sărat din Munții Buzăului. Accesul spre cascadă se face din drumul forestier care leagă satul Lacurile de satul Pleși. Traseul nu este complicat, se ajunge cu GPS-ul. Se poate parcurge și cu autoturism cu gardă mai joasă dar vă recomand cu gardă înaltă. Cascada nu se vede din drum (este o canapea și o masă acolo, ca reper) iar accesul la ea este foarte greu și doar pentru cei experimentați (se coboară puțin, 20 de metri sub nivelul drumului). Dacă nu cunoașteți zona ar fi bine să aveți un ghid.”
Mult mai ușor se ajunge la Cascada Cașoca, din Siriu, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din județ în timpul verii. Peisajul creat de anotimpul rece este însă unul deosebit.
În afară de cascadele din județ, Radu Iftinoiu recomandă și un obiectiv spectaculos din județul vecin, Vrancea. Situată la limita dintre Buzău și Vrancea, Cascada Muntioru poate fi o opțiune pentru buzoienii pasionați de călătorii în natură.
“Cascada Muntioru este situată în Munții Vrancei, la granița cu Buzău, în localitatea Vintileasca. Înaltă de aproximativ 10 metri, cascada este una dintre cele mai mari și mai spectaculoase din Vrancea, aceasta impresionând prin apele sale care cad fără să atingă pereții abrupți. Accesul la această cascadă se face pe drumul forestier Purcelu care la prima intersecție se o ia la dreapta și se mai merge aproximativ 2 km pe un drum forestier destul de rău. Se poate ajunge cu auto 4×4 sau auto cu gardă înaltă ori pe jos în aproximativ două trei ore de mers. Traseul este marcat cu triunghi albastru.”
Adaugă comentarii