Comuna Siriu este una dintre localitățile buzoiene care se confruntă zilnic cu problema prezenței urșilor în apropierea locuințelor, pensiunilor și a zonelor turistice. Săptămâna trecută, de exemplu, un urs a ajuns de mai multe ori în parcarea unei pensiuni la care erau cazați zeci de turiști, inclusiv în corturi. Urșii coboară din păduri în căutare de hrană, fără să se mai teamă de prezența omului.

La această situație, spun autoritățile locale, contribuie și obiceiul unor persoane de a lăsa hrană pe marginea DN10, în zona lacului de acumulare de la Siriu. Multe persoane opresc pentru a admira peisajul și lasă în urmă resturi alimentare sau chiar mâncare special adusă pentru animale, în special pentru câini. Însă, aceste resturi atrag și urșii în zonă. Primarul comunei, Dragoș Voicu, a atras atenția, la Focus Tv, că gestul aparent bine intenționat al iubitorilor de animale poate avea consecințe grave atât pentru oameni, cât și pentru animale.
„În ceea ce privește mâncarea dată pe marginea DN10, în zona Siriu, în zona serpentinelor și a lacului de acumulare, este o mare problemă. Eu înțeleg iubitorii de animale și eu am animale acasă, iubesc animalele, dar trebuie să înțelegem că acolo unde nu se poate, nu trebuie să-i hrănim. Ursul se apropie, mănâncă, s-a învățat la mâncare în zona aceea și de aceea revine de fiecare dată în zonă și în proximitatea parcărilor, la pensiuni, la casele locuite și poate crea probleme.”
Potrivit primarului, zeci de persoane au fost suprinse de camerele de supraveghere lăsând mâncare pentru animale pe marginea DN10, ceea ce arată că fenomenul este mult mai amplu decât se credea inițial. Autoritățile locale au solicitat sprijinul Poliției și Jandarmeriei pentru identificarea și sancționarea acestora.
„ Eu am anunțat și Jandarmeria și Poliția să ne sprijine în acest demers, pentru a-i identifica. Credeam că este un caz izolat, că una sau două persoane vin și hrănesc animalele. M-am uitat însă pe camere și, în doar câteva ore, cred că am identificat zece persoane care hrăneau animalele. Aveau saci plini în portbagaj. Sunt atrași urșii de mâncare aceasta, că am și observat de multe ori urși în acea zonă și cum vă spuneam, intră și atacă și zonele locuite din împrejurimi. Este un act de inconștiență să dai mâncare într-o zonă unde pot veni urșii”.
Primarul Dragoș Voicu a dat și un exemplu concret privind modul în care hrana destinată animalelor domestice poate atrage urșii în gospodării.
„Am avut un caz în care doi ursuleți de aproximativ doi ani au intrat în gospodăria unui localnic și au mâncat hrana lăsată pentru câini. Proprietarul nu știa că aceasta poate atrage urșii. Animalele au venit și au consumat pur și simplu mâncarea respectivă”.
Pe de altă parte, primarul din Siriu atrage atenția că problema urșilor în zonele locuite trebuie abordată atât prin prevenirea hrănirii animalelor pe marginea drumului, cât și prin schimbarea legii referitoare la gestionarea populației de urși.
“Ar trebui să facem front comun ca problema să fie rezolvată de la rădăcini. Am văzut că sunt demersuri acum se scoată din lista speciilor protejate ursul brun. Dar problema noastră este că pădurile României nu mai pot susține atâția urși. Problema asta cu tăiatul pădurilor nu mai ține, că urșii deja stau în curțile oamenilor, nu mai stau în păduri. Să se modifice Ordonanța 81, să dea dreptul și puterea profesionistului, adică gestionarului fondului de pânătoare, să ia decizia de extragere prin împușcare. Nici noi, primarii, nu mai avem liniște, pentru că zi și noapte ne sună, trebuie să fim prezenți acolo unde este prezent ursul, să evaluăm situația. Dar, situația este critică, nu se mai poate așa, sincer. Eu am familie, am trei copilași, plec de lângă ei, plec la 11.00 noaptea să văd unde este ursul.”
Potrivit legii, persoanele care hrănesc urșii pe marginea drumului riscă amenzi usturătoare, de la 10 000 la 30 000 lei.




Adaugă comentarii