Actualitate

Gestul care l-a costat libertatea. Cum a ajuns un buzoian din Padina la închisoare

Un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Padina își va petrece următoarele luni la închisoare după ce a refuzat să se supună unor măsuri dispuse de polițiștii buzoieni. Totul s-a întâmplat anul trecut când, în urma unor verificări în trafic, bărbatul a fost prins băut la volan. Sesizând starea de ebrietate în care se află șoferul, oamenii legi au cerut testarea acestuia, însă acesta a refuzat.

”Bărbatul a fost depistat de polițiști, în cursul anului 2023, în timp ce conducea mașina, existând bănuiala consumului de alcool. Întrucât acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, bărbatului i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, informează IPJ Buzău.

Șoferul s-a ales cu dosar penal, iar recent Judecătoria Pogoanele a decis ca șoferul alcoolic să petreacă un an și trei luni la închisoare. Mandatul de execuție a pedepsei a fost pus în aplicare de polițiștii Secției de poliție rurală Pogoanele în cursul zilei de luni. Bărbatul din Padina își va executa pedeapsa la Penitenciarul Focșani.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian