Actualitate

Grevă în prefecturile din țară. Ce au făcut funcționarii de la Casa Albă timp de o oră

A fost grevă de avertisment astăzi în prefecturile din țară. Timp de o oră, între 10.00 – 11.00, angajații prefecturilor au întrerupt lucrul.

Potrivit Sindicatului “Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică, a fost grevă în toate prefecturile, deși numai 34 au semnat pentru protest. Printre instituțiile în care salariații au fost de acord cu greva de avertisment s-a numărat și Prefectura Buzău.

Angajații prefecturilor din țară au o singură revendicare, care e de natură salarială.

“Solicităm modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat. Considerăm că salarizarea personalului din cadrul instituțiilor prefectului ar trebui să fie la nivelul funcțiilor publice de stat, având în vedere că instituția prefectului este un organ de control al activității autorităților publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate. În prezent, un funcționar public din instituția prefectului are un salariu mult mai mic decât un funcționar public din consiliul județean, primării și servicii publice deconcentrate. Funcțiile publice din instituțiile prefectului ar trebui să fie asimilate funcțiilor publice de stat, întrucât în desfășurarea activității lor, funcționarii publici reprezintă și apară interesele statului, fapt prevăzut de Constituția României”,  a transmis Sindicatul “Egalitatea”.

Potrivit reprezentanților sindicali, un angajat al unei prefecturi la nivel maxim are un salariu lunar brut de 3.600 lei, sub lefurile din administrație și instituțiile deconcentrate.

În județul Buzău, activitatea Instituției Prefectului nu a fost afectată de greva de avertisment.

“Activitatea în Instituția Prefectului Județul Buzău s-a desfășurat normal, fără nici un fel de sincope în compartimentele funcționale”, a declarat pentru sansanews.ro prefectul Daniel Țiclea.

Fostul prefect Silviu Iordache s-a declarat solidar cu angajații din Prefectură și a reclamat inechitățile salariale pe care le-a remarcat încă de când se afla la conducerea casei Albe.

“Efectul acestei inechități a determinat o lipsă acută de personal în departamentele cheie ale acestei instituții, precum cel juridic sau IT, punând în pericol astfel procesul de control al activității autorităților publice locale sau al serviciilor publice deconcentrate. Instituția Prefectului este cea care trebuie sa asigure legalitatea actului administrativ local iar aceasta înseamnă răspundere și competență. Sunt solidar cu funcționarii publici din Instituția Prefectului Buzău, pentru că în timpul mandatului avut ne-am asumat obiective ambițioase, începând de la control ferm și până la digitalizarea instituției, însă de multe ori acestea au fost realizate cu greu, din cauza lipsei de resurse”,  a scris Silviu Iordache pe Facebook.