Mai puține dar mai grave. Asta a arătat o comparație în ceea ce privește numărul cazurilor de gripă înregistrate anul acesta față de sezonul anterior. Astfel, potrivit unei informări a Direcției de Sănătate Publică, în județul Buzău, din octombrie și până la această dată, 69 de buzoieni, atât adulți cât și copii, au fost diagnosticați cu gripă. Numărul însă este unul cu mult mai mic față de cel înregistrat anul trecut, în aceeași perioadă. Mai exact, vorbim de aproape jumătate din cazurile înregistrate în 2022, când în trei luni au fost confirmate 133 de gripe. Totuși, anul acesta, tot mai mulți pacienți au avut nevoie de internare, respectiv 14 față de 9 persoane, câte au rămas pentru îngriji în spitalele din județ.
Potrivit epidemiologilor, în prezent, în toată țara se înregistrează un val de viroze respiratorii motiv pentru care se recomandă, în continuare, vaccinarea antigripală. Din păcate, modificările impuse anul acesta, se pare, nu au fost de bun augur. Cel puțin asta arată cifrele potrivit cărora la Buzău sunt tot mai puține persoane care apelează la vaccinare pentru protecția împotriva virusului gripal.
”În perioada 01.09.2023- 27.12.2023 au fost vaccinate antigripal 22.194 de persoane, iar anul trecut, în aceeași perioadă, au fost 25.880 vaccinări”, a spus Cristina Ungureanu, director DSP Buzău.
Amintim că anul acesta, vaccinarea nu se mai face prin intermediul Direcției de Sănătate Publică , serul fiind distribuit prin medicii de familie. Pentru a se vaccina, pacienții au nevoie de rețetă de la medicul de familie, iar serul poate fi administrat atât în farmacii cât și la medicul de familie. În Buzău, amintim că, inițial administrarea serului antigripal a fost posibilă doar într-o singură farmacie din municipiul Râmnicu Sărat, iar din noiembrie acest lucru este posibil și într-o singură farmacie din municipiul Buzău. Este vorba despre FARMACIA DR. MAX S.R.L din Municipiul Buzău, Strada Unirii Centru.
Adaugă comentarii