Ploaia torențială care s-a abătut duminică după amiază în jumătatea de nord a județului Buzău nu a trecut fără a lăsa în urmă pagube însemnate. A plouat cu găleata, astfel că apele curgătoare s-au umflat și au măturat totul în cale: drumuri, curți, ba chiar apa a intrat și în câteva curți.
Cea mai gravă situație se înregistrează în zona Cozieni-Bozioru-Brăești. Aici, viiturile formate au afectat DJ 203 L, distrugând două poduri provizorii la intrare în Bozioru și în Brăești. Drumul nu mai este practicabil pentru moment, așteptându-se scăderea nivelului apelor pentru a se putea interveni.
Sursa Fb/ Ionuț Laurențiu Moise, Instituția Prefectului Județul Buzău
Între timp, în localitățile din această zonă se poate ajunge doar pe rute ocolitoare, distanța parcursă fiind semnificativ mai mare. Prezent la fața locului, prefectul de Buzău, Daniel Țiclea, a declarat că se fac eforturi pentru ca circulația să fie reluată cât mai repede posibil.
O altă zonă cu probleme este comuna Cislău. O rupere de nori, cum nu s-a mai văzut, a lăsat dezastru în urmă. Apa a inundat gospodării, intrând inclusiv în câteva locuințe, a inundat drumul național, dar și câmpurile. Oamenii care locuiesc în apropierea cursurilor de apă se plâng că malurile sunt necurățate, iar în timpul ploilor crește nivelul astfel că apa își schimbă cursul și ajunge în gospodării.
Pompierii intervin pentru evacuarea apei din comuna Cislău astfel:
- Bărăști-Scărișoara – 6 curți, 6 beciuri si 2 locuințe inundate.
- str. Scarisorii, 3 curți si 3 beciuri inundate.
- DN 10 Cislău, 2 curti inundate.
Total: 11 curti inundate;
9 beciuri inundate;
2 locuințe inundate.
Adaugă comentarii