Au trecut cinci ani de la moartea artistei Ileana Ciuculete. Cântăreața s-a stins din cauza unor probleme de sănătate, iar vestea morții a picat ca un trăsnet în viața familiei acesteia și pentru fani. Ileana Ciuculete ar fi împlinit 70 de ani.
Ileana Ciuculete a fost una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară din România. În 2017, artista s-a stins din viață din cauza unei boli necruțătoare, lăsând în urmă multe durere. Vedeta forma un cuplu cu Cornel Galeș, care a murit într-un accident rutier în 2019. Regretata artistă ar fi împlinit 70 de ani, iar fiul ei, Mugurel recunoaște că este cea mai tristă zi din viața lui.
” Înainte de a pleca ea la București, când eram copii, de ziua mamei, o sărbătoream acasă. Era foarte frumos, chiar plăcut. Nu făcea neapărat ceva deosebit, eram doar noi, în familie, între prieteni, dar ne simțeam foarte bine. Nu organiza petreceri fastuoase, dar noi ne simțeam foarte bine. Noi, cum eram copii, îi aduceam cadouri simbolice, mici, o floare, ceva de genul.”, a povestit fiul cântăreței.
Adaugă comentarii