Actualitate

ÎN CÂTEVA ZILE, 1500 de buzoieni, care nu mai au ce face prin lume, s-au întors acasă

Buzoienii vin în număr mare din străinătate. Fie că le-au expirat contractele de muncă, fie că pur și simplu nu mai au ce  face departe de casă, buzoienii revin în țară. Creșterea este considerabilă de la 15 mai încoace, de când România este în stare de alertă și de când cei care vin din străinătate nu mai sunt izolați în carantină instituționalizată, ci pot merge la domiciliu unde trebuie să rămână închiși pentru 2 săptămâni.                                                                 

În 11 zile de la momentul la care măsurile s-au relaxat, la Buzău au ajuns de peste granițe circa o mie de persoane. Cele mai multe au mers în izolare la domiciliu, însă au fost și situații în care nu au avut unde să se izoleze ori pur și simplu au ales să meargă în carantină instituționalizată pentru a-și feri familiile de acasă de eventuale riscuri. În acest moment, în carantină instituționalizată sunt 54 de persoane și circa 1500 sunt în izolare la domiciliu.                                             

”Între 15-24 mai au ajuns la Buzău, din străinătate, 1515 persoane. Dintre acestea, 5 au optat pentru carantină instituționalizată, 1030 au mers în izolare și 480 sunt excepții”, a declarat pentru șansanews.ro purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Denisa Irimia.

Toți cei care vin din afara granițelor trebuie să rămână închiși timp de 14 zile. Dacă vor fi prinși umblând pe străzi ori prin magazine, ei vor fi mutați în centre de carantină și vor fi obligați să suporte costul cazării și al mesei. Există și persoane care nu au obligația de a rămâne în izolare la domiciliu atunci când vin din străinătate.

Astfel, sunt exceptate de la această regulă, a izolării, următoarele categorii de persoane:

a) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;

b) membri ai Parlamentului European, parlamentari și personal aparținând sistemului național de apărare ordine publică și siguranță națională;

c) piloții de aeronave şi personalul navigant;

d) mecanicii de locomotivă și personalul feroviar;

e) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, și care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu condiția asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internațional și a echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locația unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;

f) lucrătorii transfrontalieri care, la intrarea în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina și Moldova nu prezintă simptome asociate COVID-19;

g) angajați ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în țară dacă nu prezintă simptome asociate COVID-19 și dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului național;

h) reprezentanții companiilor străine care au filiale/sucursale/reprezentanțe pe teritoriul național, dacă la intrarea pe teritoriul României nu prezintă simptome asociate COVID-19 și dovedesc raporturile contractuale cu entitățile economice de pe teritoriul național;

i) persoanele care intră în România pentru prestarea unor activități de utilizare, instalare, punere în funcțiune, mentenanță, service a echipamentelor și tehnicii medicale, precum și a echipamentelor din domeniile științific, economic, apărare, ordine publică și securitate națională, dacă nu prezintă simptome asociate COVID-

19 și dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României;

j) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București, posesori de pașapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum și membrii Corpului Diplomatic și Consular al României și posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, dacă la intrarea în România nu prezintă simptomatologie asociată SARS-CoV-2;

k) angajații sistemului național de apărare ordine publică și siguranță națională care se întorc în România din misiuni executate în afara țării, dacă la intrarea în România nu prezintă simptomatologie asociată SARS-CoV-2.

(3) Persoanele care nu respectă măsurile de carantină/izolare la domiciliu vor fi introduse în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile și obligate să suporte contravaloarea cazării și hrănirii pe perioada carantinei instituționalizate.

(4) Persoanele aflate în carantină instituționalizată la data de 15.05.2020, rămân în carantină în spațiile respective până la încheierea perioadei de 14 zile.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate