Actualitate

ÎNCĂ O GRĂDINIȚĂ ÎNCHISĂ DE CORONAVIRUS! Situația epidemiologică la 2 săptămâni de la deschiderea școlilor

Pandemia de coronavirus schimbă scenariile după care vor învăța copiii din Buzău. Unii vor trece din scenariul verde în scenariul galben, în timp ce alții vor sta acasă, fiind aplicat, de săptămâna aceasta, scenariul roșu.

Unitatea care își suspendă cursurile cu prezența copiilor în sală este  Grădinița cu Program Normal Mătești, aflată în structura Școlii Gimnaziale Mătești, comuna Săpoca. Un angajat din rândul personalului nedidactic a fost confirmat cu coronavirus astfel că grădinița se închide. Până pe data de 8 octombrie, Grădinița Mătești va fi în scenariul roșu, care presupune activități exclusiv online. Tot în scenariul roșu sunt și alte unități din județ, respectiv Școala Izvoru Dulce, Colegiul Economic Buzău, o grupă de la Grădinița Boboceii Buzău și Școala nr 1 Râmnicu Sărat.

Pe de altă parte, de miercuri, 30 septembrie, școlile și grădinițele din Costești vor trece din scenariul verde, cu prezența fizică a copiilor în bănci, la scenariul 2 (galben). Este vorba despre Școala Gimnazială comuna Costești,  Grădinița cu Program Normal sat Pietrosu, Grădinița cu Program Normal sat Spătaru, Școala Gimnazială ”General Ștefan Gușă” sat Spătaru.

În schimb, în urma recalculării ratei de infectare cu coronavirus, mai multe grădinițe și școli din Berca, Săpoca și Gălbinași trec din scenariul hibrid în scenariul verde.

  • Comuna Berca: Liceul Tehnologic ”Sf. Mucenic Sava”, Grădinița cu Program Normal ”Nitraria ” Berca,  Grădinița cu Program Prelungit comuna Berca, Școala Primară Joseni, Grădinița cu Program Normal sat Pleșcoi, Grădinița cu Program Normal sat Rătești, Grădinița cu Program Normal sat Valea Nucului;
  • Comuna Săpoca: Școala Gimnazială comuna Săpoca, Școala Gimnazială sat Mătești, Grădinița cu Program Normal comuna Săpoca.
  • Comuna Gălbinași; Școala Gimnazială comuna Gălbinași, Grădinița cu Program Normal sat Bentu, Școala Primară nr.1, sat Tăbărăști, Grădinița cu Program Normal comuna Gălbinași, Grădinița cu Program Normal nr.1. sat Tăbărăști, Grădinița cu Program Normal nr.2. sat Tăbărăști.

Toate aceste decizii au fost luate, luni, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.



Publicitate