Actualitate

INCENDIU CU VICTIMĂ, LA FOCȘĂNEI

Incendiu urmat de o tragedie în satul Focșănei, din comuna Vadu Pașii. Focul a fost semnalat miercuri dimineață, la o gospodărie. Trei echipaje de pompieri au fost mobilizate pentru stingerea flăcărilor, dar, din nefericire, nu au mai putut face nimic pentru proprietarul gospodăriei, un bărbat de 81 de ani, care a fost surprins în mijlocul vâlvătăii.

“In cursul dimineții, în jurul orelor 03:00, echipajele ISU Buzău au fost solicitate sa intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Focșănei, comuna Vadu Pașii.
La fața locului au fost dislocate 3 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, în momentul sosirii la locul intervenției incendiul manifestându-se la casă și anexe pe o suprafață de aproximativ 150 mp.
În continuare s-a acționat pentru stingerea incendiului, acesta fiind stins in limitele găsite.
In urma evenimentului a rezultat o victimă decedată.(bărbat, 81 ani), proprietarul locuinței”, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Vlăduț Pârvu.

Vecinii victimei spun că imediat după izbucnirea incendiului, proprietarul ar fi reușit să iasă din casă,  însă la un moment dat s-ar fi întors  să recupereze din bunuri. În mijlocul fumului și al flăcărilor, omul nu a rezistat, el căzând la pământ, fără nici o șansă de a se mai salva. Când au ajuns la fața locului, pompierii aveau informații că proprietarul este în interior, însă era prea târziu pentru el.

Anchetatorii au stabilit că dezastrul a fost provocat de un scurtcircuit electric.

Etichete