Actualitate

Incendiu cu victimă, la Pârscov (FOTO)

Incendiu cu victimă, joi, în satul Lunca Frumoasă, din comuna Pârscov. Un bărbat de 65 de ani a sfârșit în propria casă, care i-a fost cuprinsă de foc. Cauza incendiului soldat cu  o tragedie urmează a fi stabilită de pompieri.

Incendiul a fost semnalat la 112  joi dimineață. Pompierii au fost chemați în sprijin în satul Lunca Frumoasă din comuna Pârscov unde ardea o casă bătrânească.

La fata locului, au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Când au ajuns la locul incendiului, pompierii au găsit un foc care se manifesta generalizat la întreaga locuință, pe o suprafață de aproximativ 70 mp, fără posibilități de propagare.

Din păcate, în interiorul locuinței a fost găsită o persoană decedată. Este vorba despre proprietarul gospodăriei, un  bărbat de 65 de ani, care  locuia singur.

Vecinii spun că acesta obișnuia să bea alcool peste măsură și nu este exclus să se fi întâmplat asta și înainte de a se fi produs incendiul și de aceea e posibil ca bărbatul să nu fi putut să se mai salveze din calea flăcărilor.

Cauza exactă a incendiului urmează a fi stabilită de specialiștii de la ISU Buzău.