Actualitate

Indemnizațiile membrilor consiliilor de administrație, de neatins. Proiectul care le limita la 900 RON, respins

Este criză, dar măsurile de austeritate mai pot fi amânate! Proiectul prin care consilierii locali municipali USR Buzău au propus ca indemnizațiile membrilor consiliilor de administrație din societățile aflate în subordinea Primăriei Buzău  să fie limitate la maxim 900 de lei brut a fost respins de Consiliul Local Municipal. Prin același proiect, inițiatorii propuneau ca o persoană să facă parte doar dintr-un consiliu de administrație, nu mai multe.

De partea cealaltă, conducerea Primăriei a cerut ca o astfel de măsură să nu fie luată, motivând că, în această perioadă, autoritățile centrale lucrează deja la modificarea legii și ar putea veni, cât de curând, chiar cu noi reguli referitoare la membrii consiliilor de administrații, adică exact la problema ridicată de aleșii opoziției.

“Deja noi am primit spre consultare niște amendamente care vor fi cuprinse în noua lege. E posibil ca la anumite societăți ale noastre să se reducă numărul membrilor din consiliile de administrație, să fie maxim 3. Se discută de limitarea sumelor în funcție de cifra de afaceri, de numărul de angajați. Sunt propuneri legislative, haideți să vedem care va fi forma finală”, a explicat viceprimarul Ionuț Apostu.

În final, proiectul a picat cu 14 voturi împotrivă venite de la PSD. Rezultatul era unul așteptat, după cum a declarat, la Focus Tv, consilierul USR, Florin Drăgulin.

“În ședința Comisiei de Buget de marți, proiectul a primit vot negativ, așa că ne așteptam la respingerea și în CLM. Noi am propus ca indemnizația celor din Consiliul de Administrație din cadrul societăților cu capital public să nu fie mai mare de 900 RON. De exemplu, la Compania de Apă un membru C.A. ia 4.700 RON în mână pentru o ședință, un consilier municipal are 1200 RON, ca idee, apoi avem Transbus, RAM Termo Verde cu indemnizații undeva la 1700- 1800 RON. Eu nu zic că se face mare economie, dar hai să fim și noi solidari cu ceea ce se întâmplă astăzi în România, în Buzău.”

Însă, inițiatorii acestei propuneri spun că vor veni în miniparlamentul local municipal cu acest proiect referitor la indemnizații până când va trece. În plus, au inițiat și o petiție online prin care întreabă buzoienii dacă sunt de acord cu reducerea indemnizației membrilor din Consiliile de Administrație din subordinea Consiliului Local Municipal Buzău.

Autorul știrilor

Elena Petre

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Culmea e alta. Potrivit legii, la Buzau DOAR Compania de Apa SA si cu Transbus SA se incadreaza la cerinta legala de a avea un organ de conducere precum consiliul de administratie. Restul, care au UN SINGUR actionar, si mai sunt si sereleuri, e doar o metoda de a le da lipitorilor de afise si purtatorilor de cafele de prin sediile partidelor o sinecura sa manance si gura lor. Cercetati cine-s membrii acestor consilii si increngatura de colo pana colo, sa vedeti ce treaba “are” fiecare in parte cu societatea respectiva, ca o sa va cruciti!
    RAM Termoverde este SRL – in ciuda denumirii mostenite, cu asociat unic mun Bz.
    Urbis e srl, asociat unic mun Buzau.
    PTO a ramas SA doar cu denumirea, ca 0,01% al doilea actionar e dintr-o greseala istorica precum aia cand erau sa fie desfiintati pentru ca la infiintare au trecut termen de valabilitate pentru firma, care se implinise anii trecuti.
    Domenii Prest Serv, srl cu actionar unic Consiliul Judetean Buzau.
    Ce consiliu de administratie trebuie sa aiba o firma, DACA exista un singur actionar, care e si patron, din moment ce consiile de administratie reprezinta interesele ASOCIATILOR intr-o firma pe actiuni (sau regie autonoma), cu capital majoritar de stat?
    Asta e furt legalizat din banii publici si atat. Macar daca erau priceputi la ceva, sa aduca un plus valoare, nu cum s-a petrecut la Urbis de consiliul a girat achizitia unei statii de asfalt din banii publici, despre care ulterior s-au preocupat daca au dreptul legal sa o foloseasca, si care statie, culmea, acum se afla data in chirie unui privat care POATE face bani cu ea.