SĂNĂTATE

ÎNGRIJORARE LA SPITALUL JUDEȚEAN DUPĂ CE CORONAVIRUSUL A INTRAT ÎN SECȚIA ATI! Ancheta epidemiologică este în derulare. Vezi ce piste sunt luate în calcul

Întreg personalul Secției ATI a Spitalului Județean Buzău este testat după ce 10 cadre medicale, inclusiv un medic, au fost confirmate cu infecție cu coronavirus. Marți, sau cel târziu miercuri, vor fi gata rezultatele în cazul celor aproape 100 de cadre medicale. Conducerea Spitalului Județean spune că deocamdată situația este sub control însă modul în care se va desfășura activitatea în perioada următoare depinde de numărul cazurilor noi. Cea mai mare îngrijorare este ca nu cumva numărul medicilor contaminați să crească, pentru că ar putea apărea probleme serioase.

“Momentan, încă nu intrăm în criză. Să sperăm că din totalul de 100 cadre din secția ATI nu vor mai fi multe confirmate astfel încât să nu blocăm activitatea. Îmi doresc din tot sufletul ca medicii să nu mai fie contaminați, pentru că atunci vom avea o mare problemă știind că ATI-ul este un punct nevralgic într-un spital de urgență. La momentul acesta pot să asigur continuitatea actului medical și pot să asigur gărzile pe ATI. Totul depinde de numărul persoanelor care vor fi contaminate. Dacă va fi cazul, voi muta la ATI personal de pe alte secții.”, a declarat managerul SJU Buzău, Claudiu Damian, la Focus Tv.

Între timp, se fac demersuri pentru angajarea de personal pentru Terapie Intensivă, dar și pentru alte secții din spital, cel puțin pe perioada stării de alertă. Angajarea de noi cadre medicale ar fi o adevărată gură de oxigen pentru personalul aflat acum în activitate.

“Vom încerca o angajare de urgență, cât ne permite starea de alertă și legislația. Vorbesc de angajări pe diferite posturi din tot spitalul. Am făcut o listă de solicitări și sperăm ca în jur de 40 de persoane să poată fi angajate: îngrijitoare, infirmiere, asistenți, în locurile unde avem deficit extrem de mare. La ATI, la început, când am făcut estimările și nu știam că va lovi COVID-ul, am cerut ca 6 persoane să fie angajate, acum în funcție de ce va ieși la testare vom ști dacă mai este nevoie de alte angajări. Personalul este deja epuizat. Din februarie, 3 luni am interzis concediile. Treptat, prin asumarea medicului șef, am dat 5, maxim 10 zile libere,  personalul trebuie cât de cât să-și ia o gură de oxigen.”

În prezent, ancheta epidemiologică la nivelul ATI este în plină desfășurare așa că nu s-a stabilit cum a ajuns coronavirusul în secția de Terapie Intensivă. Una dintre variantele luate în calcul, însă, este aceea ca angajații care au fost în concediu în ultima perioadă să fi contractat virusul și astfel să își fi contaminat, fără să știe, și colegii.

“Nu s-a terminat ancheta epidemiologică dar ce constat este faptul că, nu vreau să generalizez, dar îmi ridică un semn de întrebare revenirea din concediu. S-ar părea că în concediu, cadrele medicale se contaminează. Poate să fie una dintre cauze. Am niște semnale nu doar pe ATI. Am vorbit și cu colegii mei din toată țara și se pare că este un fenomen destul de mare, mai ales în cazul celor care merg pe litoral. În perioada următoare, dacă se constată că este o problemă la revenirea din concedii, mă gândesc să găsesc o modalitate de testare.”, a mai precizat Claudiu Damian.

Citiți AICI ce măsuri au fost luate la nivelul ATI Spitalul Județean Buzău, după confirmarea cu coronavirus a 10 cadre medicale.

Implică-te!

Publicitate

Publicitate