Actualitate

Instituție care îngrijește mii de suflete, la limita supraviețuirii din punct de vedere financiar! Ce soluții are Consiliul Județean

Instituția de care depinde viața a mii de copii abandonați, mame maltratate și bătrâni singuri și bolnavi, la rândul ei, într-un impas financiar. Este vorba despre Direcția Generală de Asistență Socială pentru Protecția Copilului Buzău unde nu sunt bani suficienți pentru a acoperi salariile sau cheltuielile de funcționare până la finalul anului. Probleme sunt încă de la începutul anului când, Consiliul Județean a primit de la bugetul statului doar 30% din fondurile necesare acestei instituții astfel că, de la lună la lună, au fost găsite soluții punctuale pentru ca angajații să-și poate primi salariile, iar miile de suflete care depind de asistența socială să poată beneficia de serviciile de care au nevoie. Situația pare însă fără rezolvare, pe termen lung, pentru că nici la ultima rectificare nu s-au alocat banii necesari până la finele anului, iar asta în timp ce volumul de muncă la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului aproape s-a dublat în ultimul an. Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean, în subordinea căruia se află instituția de protecția copilului și asistență socială, a spus că așteaptă ajutor de la Guvern.

”Trebuie bani pentru salarii, dar și pentru celelalte cheltuieli necesare asigurării asistenței beneficiarilor”! Este semnalul de alarmă tras de președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, în urmă cu câteva zile când a fost aprobată o nouă rectificare bugetară prin care s-au alocat noi sume către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău. Însă, în ciuda celor peste 1,24 de milioane alocate recent, instituția tot mai are nevoie de bani pentru a putea fi acoperite salariile și cheltuielile de funcționare până la finalul anului. Neagu a explicat că toate aceste probleme financiare pornesc din faptul că suma primită la alocarea bugetului, la începutul anului 2021, reprezenta doar 30% din necesar.

„Probleme cu fondurile nu sunt numai la DGASPC Buzău, sunt la toate direcții le similare din țară, și așteptăm să vedem ce soluții se vor găsi și de la minister. Trebuie bani pentru salarii, dar și pentru celelalte cheltuieli necesare asigurării asistenței beneficiarilor. Până acum am reușit să mai rezolvăm cu niște sume din fondul de rezervă al județului, dar nu putem să facem asta la infinit. Am făcut demersuri către Guvernul României pentru că așa este firesc. Am primit o adresă de la Ministerul Dezvoltării , noi am centralizat ce nevoi sunt acolo până la finalul anului. În primul rând ne trebuie bani pentru salarii și funcționare. Foarte clar! La începutul anului nu ni s-au alocat decât 30% din sumele necesare. S-a mai făcut acum o rectificare dar nu ajung banii nici pentru o lună. La Direcția Generală De Asistență Socială și Pentru Protecția Copilului nu se plătesc doar salarii. Acolo avem cheltuieli și cu copiii instituționalizați cărora, ca la orice copil, le trebuie rechizite, îmbrăcăminte, medicamente. Avem și căminele de bătrâni”, a spus Petre Emanoil Neagu, președintele CJ Buzău.

În timp ce, responsabilii caută soluții pentru finanțarea DGASPDC, activitatea instituției aproape că s-a dublat în ultimul an, atât în ceea ce privește numărul beneficiarilor cât și volumul de muncă depus de angajați.

Spre exemplu, la serviciul ”Telefonul Copilului” în primul semestru al acestui an au fost înregistrate 478 de sesizări pentru 524 de copii, dintre care 326 au fost sesizări confirmate, iar pentru 88 dintre ele a fost nevoie de plasament în regim de urgență. Numărul reprezintă mai mult de jumătate față de cel înregistrat pe tot parcursul anului 2019 când, de exemplu, în 12 luni au fost primite 612 sesizări la ”Telefonul Copilului”, pentru un număr de 770 de copii.  

În creștere este și numărul mamelor care au avut nevoie de asistență și îngrijire la Centrul Maternal. De exemplu, în prima jumătate a anului 2021 au fost primite 21 de cupluri mamă copil/femei gravide în timp ce pe tot parcursul anului 2020 au fost protejate la Centrul Maternal 22 de cupluri mamă-copil/femei gravide.

La Centrul de recuperare pentru victimele violenței în familie din Râmnicu Sărat au fost înregistrați 46 de beneficiari doar în primele luni ale an, adică mai mult cu cinci persoane față de numărul total al beneficiarilor înregistrați în 2020.

În acest context, o soluție adoptată la nivel național o reprezintă implementarea unor măsuri alternative de protecție socială mai eficiente decât cele din unitățile actuale de tip rezidențial. Cu alte cuvinte, descentralizarea, iar o parte din activitatea Direcției să meargă către ONG-uri.

”Am văzut că se caută de către actualii guvernanți o soluție să descentralizeze unele servicii astfel încât o mare parte din activitatea Direcției să meargă către ONG-uri”, a spus Petre Emanoil Neagu, președintele CJ Buzău

Un exemplu îl reprezintă și închiderea centrului special de la Beceni.

”Suntem în oglindă cu normele care sunt la Ministerul Muncii. El s-a închis ca funcționalitate în localitatea Beceni. Personalul își continuă activitatea în continuare în cadrul Direcției, iar copiii au fost repartizați în celelalte centre”, a spus Neagu.

Centrul de la Beceni este al doilea centru cu servicii rezidențiale din județ care își încetează activitatea în ultimii doi ani, fără însă să fie afectați beneficiarii sau salariații.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian