Divertisment

Ionuţ şi Doiniţa Dolănescu, dragoste la prima vedere. Ce frumos vorbeşte artistul de soţia lui!

Ionuţ Dolănescu a ştiut de la prima vedere că Doiniţa este femeia alături de care vrea să-şi petreacă tot restul vieţii. Cei doi s-au cunoscut în 2005, la Chişinău, acolo unde frumoasa lui soţie cânta în prestigioasa orchestră Lăutarii, condusă de maestrul Nicolae Botgros. Astăzi au trei copii şi o casnicie model. Ionuţ Dolănescu a făcut cele mai sincere recent.

”Ne înţelegem aproape perfect, nu există familii perfecte. Ne înţelegem foarte bine, este o fiinţă deosebită, foarte sensibilă, ştie să fie artistă pe scenă, frumoasă, de-o calmitate extraordinară şi foarte înţeleaptă. Ultima perioadă din cariera mea i se datorează ei, pentru că ea ma împinge tot timpul, îmi face piese, mă îndeamnă să înregistrăm. Ne completam frumos chiar şi acasă!”, a declarat Ionut Dolanescu într-un interviu recent.

Au fost binecuvântaţi cu trei copii. Pe Vlad Ionuţ, primul lor băiat şi pe Ioana Maria si mezinul Iancu Marian Nicolae.

”Iancu este singurul nostru copil care cochetează cu muzica populară. Îi ascultă tot timpul pe bunicii lui, Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu, îi place să cânte şi are o voce suavă.”, a mai spus artistul.

Autorul știrilor

Karla Lucuță

- realizator emisiuni radio pe Focus Fm de peste 11 ani
- realizator emisiuni de divertisment pe Focus TV
- prezentator evenimente şi artist de muzică de petrecere

Adaugă comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu