Actualitate

La ce pot spera fermierii după ninsorile de zilele trecute

A nins cum nu s-a mai întâmplat în ultimii zece ani în județul Buzău, iar cantitățile de precipitații înregistrate i-au dus pe localnici cu gândul la iernile grele de altădată. Omătul așternut pe câmp le-a readus agriculturilor o brumă de speranță pentru recolte mai bogate. Totuși, specialiștii ANM susțin că deficitul de apă din sol a fost refăcut doar în stratul de suprafață.

Stratul de zăpadă depus a atins până la doi metri, mai ales în zonele de munte. La câmpie, vântul a viscolit zăpadă, însă cantitatea de zăpadă a fost suficientă încât câmpurile să fie complet acoperite. Stratul de zăpadă măsoară, în județ, între 10 și 25 de centimetri.

Alexandru Daniel, șeful Laboratorului Agrometeorologie din ANM , spune că, cantitățile căzute timp de trei zile, au fost însemnate:

„Județul Buzău a fost privilegiat, vorbind despre precipitații, lapoviță și ploaie. În Râmnic am avut în week-end 39,7 litri, iar la Buzău 25,6 litri, care s-au depus sub formă de zăpadă și ploi.”

Cantitățile mari de precipitații nu pot reface echilibrul de apă din sol, chiar dacă vor avea un impact considerabil, apreciază specialiștii.


Șeful Laboratorului Agrometeorologie din ANM a mai explicat că Buzăul se va confrunta în continuare cu un deficit de apă în sol, din cauza secetei aprige care persistă de câțiva ani în regiune.


 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian