Divertisment

La mulţi ani, Fuego! La 45 de ani, artistul sărbătoreşte pe scenă

Fuego nu mai are nevoie de prezentare. Îl cunoaște și îl iubește toată România, de la nepoți la bunici. Aşa cum îi stă bine unui artist, Paul va sărbători pe scenă. La ora 20.00, va fi pe scena Teatrului Național din Bucuresti, cu publicul său, într-un concert de senzație alături de Prestige Orchestra și Alesis.

Născut acum 45 de ani, pe 23 august 1976, cu multe vise în buzunar, la Turda, Paul Ciprian Surugiu pe numele său din cartea de identitate e acum artistul care a visat ca va fi. În 28 de ani de carieră, Fuego a primit numeroase certificate de iubire ale unui public din ce în ce mai numeros, dovezi de apreciere ale muncii sale, fiind unul dintre cei mai iubiţi artişti, spectacolele sale din toată țara desfășurându-se cu casa închisă.

A lansat 31 de albume de studio, are peste 600 de piese în vastul său repertoriu, este „Artist al poporului” în Republica Moldova (titlu primit prin decret prezidențial în 2012), trecând cu lejeritatea unui spirit neobosit, cu sârguință și profesionalism, prin mai toate genurile muzicale, de la pop la latino, de la dance la folclor, de la disco la etno, colinde, păstrând din specificitatea fiecărui gen și reușind să câștige 5 discuri de aur și două de platină.

Autorul știrilor

Karla Lucuță

- realizator emisiuni radio pe Focus Fm de peste 11 ani
- realizator emisiuni de divertisment pe Focus TV
- prezentator evenimente şi artist de muzică de petrecere

Adaugă comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu