Actualitate

Lege importantă, inițiată de parlamentarii liberali buzoieni, votată în Parlament. Ce urmează

Un proiect de lege inițiat de cei doi parlamentari PNL de Buzău, senatorul Vlad Mircea Pufu și deputatul Gabriel Avrămescu, a fost votat în plenul Camerei Deputaților și devine, astfel, lege. Este vorba despre un act normativ care reglementează reutilizarea deșeurilor din electronice și electrice.

Inițiatorii săi spun că legea era necesară, în contextul în care Uniunea Europeană impune o folosire mai îndelungată a aparatelor de acest tip și încurajează refolosirea lor, prin reparare și reciclare. În România nu erau reglementate cerințele europene până acum.

”Legea era necesară, în condițiile în care România nu avea reglementată o piață în acest sens și nu exista o definiție a încetării statutului de deșeu odată finalizată pregătirea pentru reutilizare.

Practic, odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, se va putea prelungi durata de viață a echipamentelor electrice și electronice, iar românii vor avea acces la astfel de produse la prețuri reduse față de cele actuale”, a spus senatorul Vlad Mircea Pufu.

La rândul său, deputatul Gabriel Avrămescu spune că legea este foarte importantă mai ales în contextul economic actual.

”Este o victorie extrem de importantă în contextul economic actual, care permite reintroducerea pe piață a produselor reparate, prelungind astfel durata de viață a echipamentelor electrice și electronice.

Toți românii vor avea acces la produse la prețuri mici, care să le îmbunătățească viața și, prin adoptarea acestui proiect, se pun bazele creării de noi locuri de muncă în domeniul reparării și reutilizării echipamentelor electrice și electronice”, a precizat deputatul Gabriel Avrămescu.

Proiectul a înregistrat 259 de voturi PENTRU, nici un vot împotrivă și o abținere.

Legea urmează să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian