Actualitate

Lovitură de teatru. Unul dintre cei mai vechi primari din județ, condamnat la închisoare după ce în primă instanță fusese achitat. Unde vor fi alegeri parțiale?

Lovitură de teatru în procesul unuia dintre cei mai vechi primari din județ. Dumitru Mitroiu, primarul comunei Cislău, a fost condamnat la 2 și 8 luni de închisoare cu suspendare de către magistrații Curții de Apel Ploiești, după ce în primă instanță, la Judecătoria Pătârlagele, fusese achitat.

Procurorii au făcut apel  iar alături de Mitroiu a fost condamnată și contabila șefă a Primăriei, Cristina Nicoleta Botan,  tot la 2  ani și 8 luni de închisoare cu suspendare, în cazul amândurora fiind vorba despre comiterea infracțiunii de abuz în serviciu.

În esență, cei doi au fost acuzați că și-au acordat și aprobat ilegal  prime în bani pe o perioadă de un an de zile.

Dumitru Mitroiu

În acest context, întrucât împotriva lui Dumitru Mitroiu instanța prahoveană a dispus și restrângerea unor drepturi printre care și cel de a alege și de a fi ales, dar și pentru că acesta a  fost condamnat penal, la Cislău vor trebui organizate alegeri locale parțiale.

Până la scrutinul local, prerogativele primarului vor fi preluate de viceprimar.

Iată decizia instanței prin care Dumitru Mitroiu, primarul de la Cislău, a fost condamnat, alături de contabila șefă a Primăriei, la 2 ani și 8 luni de închisoare pentru abuz în serviciu:

” În baza art. 421 alin. 1) pct. 2) lit. a) C.p.p., admite apelul formulat de apelantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele împotriva sentinţei penale nr. 113 din data de 11 decembrie 2020 pronunţate de Judecătoria Pătârlagele, în dosarul nr. 3072/277/2017, desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond, În baza art. 16 alin. 1) lit. f) C.p.p., încetează procesul penal cu privire la inculpatul Mitroiu Dumitru, sub aspectul infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C.p., cu aplic. art. 5 C.p., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. În baza art. 297 alin. 1) cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul Mitroiu Dumitru la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (comisă în legătură cu acordarea sporurilor de vechime şi de fidelitate primarului şi viceprimarului comunei Cislău în intervalul ianuarie-decembrie 2012). În baza art. 67 alin. 2) C.p., interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1) lit. a) şi b) C.p., pe o durată de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1) C.p., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1) lit. a) şi b) C.p., de la pronunţarea prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.p., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 8 luni. În baza art. 93 alin. 1) C.p., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2) C.p., impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: – să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin 3) C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Comunei Cătina sau Primăria Comunei Calvini. Curtea atrage atenţia inculpatului asupra prev. art. 96 C.p. referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 68 alin. 1) lit. b) C.p., pedeapsa compelementară aplicată se execută de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Pedeapsa accesorie se va executa doar în ipoteza revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 297 alin. 1) cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpata Botan Cristina-Nicoleta la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (comisă în legătură cu acordarea sporurilor de vechime şi de fidelitate primarului şi viceprimarului comunei Cislău în intervalul ianuarie-decembrie 2012). În baza art. 67 alin. 2) C.p., interzice inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1) lit. a) şi b) C.p., pe o durată de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1) C.p., interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1) lit. a) şi b) C.p., de la pronunţarea prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.p., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 8 luni. În baza art. 93 alin. 1) C.p., pe durata termenului de supraveghere, condamnata va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2) C.p., impune condamnatei să execute următoarea obligaţie: – să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin 3) C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnata va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Comunei Cătina sau Primăria Comunei Calvini. Curtea atrage atenţia inculpatei asupra prev. art. 96 C.p. referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 68 alin. 1) lit. b) C.p., pedeapsa compelementară aplicată se execută de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Pedeapsa accesorie se va executa doar în ipoteza revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 274 alin. 1) şi 2) C.p.p., obligă pe inculpaţii Mitroiu Dumitru şi Botan Cristina-Nicoleta la plata a câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului, aferente urmăririi penale şi judecăţii în prima instanţă desfăşurate cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu comisă în legătură cu acordarea sporurilor de vechime şi de fidelitate primarului şi viceprimarului comunei Cislău în intervalul ianuarie-decembrie 2012. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art. 275 alin. 6) C.p.p., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor din oficiu desemnaţi să asigure asistenţă juridică intimaţilor-inculpaţi Marin Petrică şi Oancea Vasile Genovel, în cuantum de câte 500 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei şi se virează în contul Baroului Prahova. În baza art. 275 alin. 3) C.p.p., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului, rămân în sarcina statului. Definitivă”