Actualitate POLITICĂ

Lovitură primită de un partid de opoziție. A pierdut singurul primar, acum pleacă și cel mai vocal consilier local municipal

Organizația județeană a USRP trece printr-o perioadă dificilă, în care pierde membri cu greutate în partid. După ce, anul trecut, singurul primar USR din județ, Claudiu Constantin, șeful administrației comunei Lopătari, a anunțat că se alătură liberalilor buzoieni, la început de an, barca useristă mai pierde un ocupant.

Într-o postare pe Facebook, Irinel Cîrstea, unul dintre cei mai vechi membri ai USR Buzău și, totodată, unul dintre cei mai activi consilieri locali municipali, a anunțat că părăsește formațiunea politică în care a activat în ultimii 6 ani.
Pentru a-și justifica decizia, Irinel Cîrstea prezintă, în câteva fraze, situația în care a ajuns organizația locală după fuziunea dintre USR și PLUS. În ultimii ani, numărul membrilor a scăzut cu câteva sute, dar și numărul organizațiilor locale s-a înjumătățit.

“Peste doar câteva zile împlinesc 6 ani de când am intrat în „familia” USR Buzău. Au trecut 6 ani în care am investit, timp, pasiune și energie pentru un crez, un ideal, că astfel putem ajuta comunitățile locale, buzoienii, putem edifica o societate echitabilă, mai prosperă, mai bună, În 2021 am predat mandatul de președinte, în urma fuziunii cu PLUS, fără să mai candidez la vreo funcție internă. În iulie 2021, USR Buzău avea 35 de filiale locale și aproximativ 600 de membri activi în tot județul. Pentru prima dată USR Buzău avea reprezentant în Parlamentul României. În urma fuziunii, aveam un primar, doi viceprimari și 11 consilieri locali. În prezent lucrurile merg în direcția opusă perioadei 2017-2021. În județ au rămas mai puțin de 15 filiale active și maximum 200 de membri în tot județul. Opoziția, inițiativele, proiectele pentru comunitate sunt în stand by.”

În acest context, Irinel Cîrstea anunță o schimbare radicală. La fel ca primarul din Lopătari va părăsi tabăra USR. Oficial, însă, va face acest pas la încheierea mandatului de consilier local municipal. Cîrstea anunță că vrea să își ducă la final mandatul și proiectele asumate după votul de la buzoieni, un vot care l-a trimis în CLM Buzău.

“Având în vedere cele expuse mai sus, și nu numai, am luat decizia de a nu mai candida din partea USR în 2024 și nici membru nu voi mai rămâne. Voi părăsi organizația imediat cum voi încheia mandatul de Consilier Local. Sunt deschis dialogului, am făcut și voi face, în continuare, tot îmi stă în putere să pot ajuta buzoienii, comunitatea noastră. Vă asigur de toată prețuirea și vă mulțumesc pentru încredere!”

Cea mai vehiculată întrebare este referitoare la parcursul politic al lui Irinel Cîrstea. Scenariul seamănă izbitor cu cel urmat de Claudiu Constantin, primarul din Lopătari, care, după ce și-a anunțat divorțul de USR PLUS, a apărut într-o conferință alături de liderii PNL Buzău. Nu e mai puțin adevărat că Irinel Cârstea s-a pozat, pe 22 decembrie, alături de o delegație PNL, la depunerea de coroane de la monumentul Eroilor Revoluției din Piața Daciei, separat de acțiunile oficiale cu prilejul Zilei Victoriei Revoluției Române, organizate în Cimitirul Eroilor.

Pe de altă parte, este de urmărit reacția USR Buzău care are instrumentul retragerii sprijinului politic acordat consilierului local, ceea ce poate conduce la pierderea mandatului și înlocuirea acestuia cu următorul pe listă.