Actualitate

LUCRĂRILE LA CLĂDIREA BAZARULUI, ÎN CARE VOR FUNCȚIONA BIROURI ALE PRIMĂRIEI, BLOCATE. Pandemia a dat peste cap planurile inițiale ale municipalității

Pandemia de coronavirus a dat peste cap planurile inițiale ale autorităților buzoiene creionate în jurul fostei clădiri a Bazarului, în care ar urma să funcționeze un sediu administrativ al Primăriei.

Lucrările începute în 2019 au fost sistate pentru că e nevoie de o recompartimentare a spațiului în care vor fi amenajate birourile și ghișeele. Planul trebuie regândit astfel încât spațiile în care vor lucra funcționarii și în care îi vor primi pe contribuabili să permit distanțarea fizică obligatorie ca măsură de prevenire a răspândirii coronavirusului. Tot din cauza pandemiei, e nevoie ca sistemul de aerisire al clădirii să funcționeze altfel decât cel gândit inițial.

”Vom continua lucrările la noul sediu. Momentan, mai avem ceva modificări de făcut pentru că povestea aceasta cu Covid-19 aduce modificări și în ceea ce privește încăperile din interiorul celor două clădiri astfel încât să se asigure măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului. S-a avut în vedere ceva inițial. E vorba inclusiv de sistemul de aerisire a aerului, pentru că trebuie să aibă o altfel de regie, fibre mai performante ca să asigure protecție plus lucrul cu cetățeanul, pur și simplu. Totul era deschis și cetățeanul lucra față în față cu oamenii din primăria Buzău pe diferitele servicii pe care le oferim.

Edilul șef al orașului speră ca lucrările la vechea clădire a bazarului care sunt oprite acum să fie reluate la jumătatea anului:

”Sper ca în martie să predăm proiectul și să declanșăm o licitație care va depăși valoarea inițială. În urma licitației, câștigătorul va continua în a doua parte a anului. O licitație va dura 3-4 luni de zile în situația cea mai bună. În mod normal este posibil să termine și anul acesta, dar este posibil să termine în prima parte a anului viitor, dar lucrarea este începută și o vom termina cu siguranță Noi o avem prinsă printr-un credit, așa cum se știe și nu prin surse propria”, a mai declarat Toma.


Autoritățile buzoiene speră ca șantierul să fie închis cel mai târziu în prima parte a anului 2022, după care o parte dintre birourile și ghișeele primăriei să se mute acolo.


În clădirea veche a Bazarului ar urma să funcționeze un al doilea sediu al Primăriei Buzău. În spațiul din capătul străzii Cuza Vodă vor fi mutate mai multe compartimente ale Primăriei. Direcţia Economică este unul dintre compartimentele Primăriei care îşi va muta activitatea acolo. Serviciul Arhivă Va fi şi el mutat în noul sediu, odată cu alţi funcţionari delegaţi să desfăşoare activităţi de relaţii cu publicul, dar şi alte servicii specifice.

Clădirea respectivă este una monument istoric iar pentru începerea lucrărilor acolo a fost nevoie de aviz de la Ministerul Culturii. Măsura transformării acestui imobil într-un al doilea sediu al primăriei a venit în 2018, din cauza supraaglomerării Palatului Comunal si a faptului că lucrul cu publicul se desfăşura îngreunat.

Publicitate