Fata cu părul de foc ar fi împlinit la 14 iulie 2021 vârsta de 54 de ani. Tot la această dată, însă, sunt 11 ani de când Mădalina Manole a murit. Artista s-a sinucis chiar de ziua ei.
Focus Fm prezintă astăzi oră de oră piese din repertoriul artistei care au fost adevărate șlagăre și care rămân moștenire generație după generație.
Mădalina Manole s-a născut la data de 14 iulie 1967 în orașul prahovean Vălenii de Munte. La un an distanță s-a născut Marian, singurul frate al Mădalinei. La vârsta de 15 ani, Mădalina devine membră a Cenaclului Tineretului prahovean, condus la vremea respectiva de poetul Lucian Avramescu.A urmat cursurile Școlii Populare de Artă, făcând parte din grupul care i-a avut ca mentori pe Mihaela Runceanu și Ionel Tudor.
În anul 1988, Mădalina Manole îl cunoaște pe Șerban Georgescu, care avea să îi devină ulterior soț. Începând cu 1990, “fata cu părul de foc” a susținut recitaluri în diferite regiuni din România, iar un an mai tarziu una dintre piesele sale, compusă de Georgescu și intitulata “Fată dragă” câstiga popularitate la posturile de radio din toată țara.
Mădălina a fost căsătorită cu compozitorul Șerban Georgescu, cu 15 ani mai în vârstă decât ea. După divorț, pe 8 iunie 2009 cântareața Mădălina Manole a devenit mămică. Vedeta în vârstă de aproape 42 de ani a adus pe lume un băiețel. La începutul lunii octombrie 2009, „Fata cu părul de foc” s-a căsătorit cu iubitul ei Petru Mircea și l-a botezat pe fiul ei Petru Jr.
Pe data de 19 februarie 2010, Mădălina Manole lansează un nou album. Materialul discografic se intitulează „0 9 Mădălina Manole” și reprezintă cel de-al 9-lea album al artistei. În timpul în care lucra la album, Mădălina Manole s-a îmbolnăvit, din cauza oboselii acumulate.
În 14 iulie 2010, chiar când Mădalina Manole ar fi trebuit să împlinească 43 de ani, televiziunile și site-urile de știri anunțau moartea artistei. Ancheta morții avea să arate că s-a sinucis folosind un insecticid foarte toxic.
Adaugă comentarii