Actualitate

Mamă și cei doi copii ai săi, spulberați de o mașină pe șoseaua de centură

Foto cu caracter ilustrativ

UPDATE. Momente dramatice, în încercarea polițiștilor de a lămuri condițiile producerii accidentului de pe Șoseaua Nordului. Singurul conștient, în urma impactului, este un băiețel de 6 ani care spune că cele rănite sunt mama sa, în vârstă de aproximativ 40 de ani, și sora sa de doi ani. Deocamdată, anchetatorii nu reușesc să stabilească identitatea victimelor. Mama și fetița de doi ani au fost preluate în stare de inconștiență de la locul accidentului.

În timp ce cercetările la fața locului continuă, traficul se desfășoară dirijat, pe un sens care este folosit alternativ.

Un accident îngrozitor s-a produs, în această seară, pe Șoseaua Nordului, la intersecția cu strada Orizontului. Un autoturism care rula pe Șoseaua Nordului a lovit o femeie și pe cei doi copii minori ai săi. Se pare că șoferul a fost surprins de apariția celro trei care ar fi încercat să traverseze, deși în zonă nu există niciun marcaj pietonal. Starea celor trei victime nu este cunoscută. Cei trei pietoni răniți au fost preluați de ambulanțe.

Traficul a fost blocat imediat după accident, pentru cercetări. Vom reveni.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian