Actualitate

Măsurile legale care pot salva vieți atunci când urșii amenință comunitățile din Buzău

Foto arhiva

Problema urșilor care coboară în satele Buzăului a fost discutată, recent, într-o ședință convocată de Instituția Prefectului. Reprezentanții primăriilor, alături de autoritățile responsabile de gestionarea faunei sălbatice, au semnalat necesitatea unor măsuri mai clare și rapide pentru intervenție atunci când e nevoie.

Problema semnalată nu se referă la apariția urșilor, ci la necesitatea întocmirii unei documentații legale corespunzătoare, care să permită intervenția rapidă. Practic, e nevoie să se recurgă, legal, inclusiv la măsuri extreme, cum ar fi împușcarea animalelor care constituie un pericol. Conform hotărârii Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, este un proces complex și trebuie completate o mulțime de documente specifice, pentru întrunirea rapidă a comisiei desemnate să decidă asupra măsurilor de intervenție.

De la un an la altul, urșii au devenit o problemă tot mai mare în Buzău. Anul trecut, sălbăticiunile au pătruns în curțile oamenilor și au dat iama păsări și alte animale domestice, pe care le-au omorât sau rănit grav. Conform Ordonanței 81, care reglementează gestionarea pericolelor imediate provocate de urși, există 12 riscuri identificate, dintre care 6 sunt considerate majore și pot justifica intervenția rapidă, dar numai în condițiile în care documentația legală a fost deja întocmită.

Prefectul Liliana Sbîrnea i-a asigurat pe vânători că, în urma unui acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, pașii necesari pentru verificarea deciziilor de împușcare vor fi accelerați.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian