Actualitate

Mesajul Arhiepiscopului Buzăului și Vrancei, ÎPS Ciprian, la sărbătoarea Sfintelor Paști

sursa foto: arhiepiscopiabzvn.ro

Într-un mesaj adresat credincioșilor creștin-ortodocși din eparhie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Înalt Prea Sfințitul Ciprian, îi îndeamnă pe aceștia să caute speranța în pildele și faptele Mântuitoriului Hristos și să se ferească de ”moartea sufletească pricinuită de păcat”:

”Atunci când ne cuprinde teama pentru viața noastră pământească, din pricina bolilor sau a războaielor care au copleșit lumea întreagă în ultimii ani, îndată să ne amintim cuvintele încurajatoare și dătătoare de speranță ale Mântuitorului Hristos: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai curând de acela care poate și sufletul, și trupul să le piardă în gheenă” (Matei 10, 28). Ceea ce înseamnă că, spre deosebire de războiul văzut, provocat și întreținut de către stăpânitorii vremelnici ai zilelor noastre, războiul cel nevăzut al fiecăruia dintre noi cu vrăjmașul diavol și cu propriile patimi este mult mai periculos, deoarece poate să ucidă, pentru vecie, omul întreg, atât trupește, cât și sufletește. Să ne ferim, mai curând, de moartea sufletească pricinuită de păcat și, atunci, sfârșitul vieții noastre nu va mai însemna lacrimi, tristețe și suferință, ci pace și bucurie întru lumina cea neînserată a Învierii lui Hristos.”

Cuvântul înaltului prelat face trimitere și la contextul mondial, dominat de conflicte:

”În aceste vremuri tulburi de acum, dominate de violență, confuzie și incertitudine, se impune să sporim și mai mult rugăciunea pentru pace și sănătate și să nu permitem nimănui să ne îmbolnăvească mintea și sufletul cu frica de moarte, ci să ne întărim în credința că „nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nicio altă făptură nu vor putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 8, 38-39)”.

Mesajul integral poate fi citit AICI.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian