Actualitate

Mesajul Colegiului Medicilor din România, după tragedia de la Spitalul Județean: “Cu toții vrem răspunsuri, dar…”

După ce ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a reacționat în cazul morții tânărului de 25 de ani, în Spitalul Județean Buzău, și Colegiul Medicilor din România a venit cu un mesaj. Seara trecută, printr-un comunicat semnat de președintele acestui for, dr. Cătălina Poiană, Colegiul Medicilor a transmis că ceea ce s-a întâmplat la Buzău reprezintă o tragedie, dar a subliniat că nu pot fi trase concluzii și acuzat cineva înainte de a se ști exact cauza morții buzoianului.  După valul de proteste și acuzații la adresa personalului medical din spital, Colegiul Medicilor cere ca responsabilitățile să fie stabilite doar în urma unor anchete corecte și obiective.

“Un tânăr a murit și este o tragedie. O viață pierdută, o familie îndurerată, un sistem medical aflat iarăși în tensiune. Ne exprimăm întreaga compasiune față de familia tânărului care a murit. Înțelegem pe deplin interesul public și dorința oamenilor de a afla adevărul.

Cu toții vrem răspunsuri. Dar tocmai pentru că este vorba despre viață și despre responsabilitate, considerăm că aceste răspunsuri trebuie să vină în urma unei anchete corecte, riguroase și obiective. Raportul medico-legal alături de întreaga anchetă într-un astfel de caz sunt cele care vor stabili ce s-a întâmplat. Până atunci, trebuie să respectăm un principiu fundamental: prezumția de nevinovăție.”

Reprezentanții Colegiului Medicilor subliniază că, în cazul în care anchetele demarate vor indica faptul că a fost vorba despre malpraxis, vinovatul va plăti, însă solicită ca până la rezultate concrete, să fie oprit valul de acuzații.

“Dacă se va dovedi că a existat o greșeală medicală, cel vinovat trebuie să răspundă. Dar vă rugăm să așteptăm rezultatul anchetei, să nu politizăm și să avem încredere în medicii profesioniști și corecți care își fac datoria față de pacienți.”

Pe de altă parte, Colegiul arată cifrele incredibile din spatele sistemului de urgență: în doar șase zile, peste 1.500 de pacienți au fost consultați de numai trei medici pe tură. Datele oficiale indică un volum de muncă inuman, cu vârfuri de peste 300 de prezentări la Urgențe într-o singură zi. În acest context tensionat, președintele Colegiului Medicilor, dr. Cătălina Poiană cere oprirea linșajului public și a politizării morții tânărului de 25 de ani. Mesajul Colegiului Medicilor din România este categoric: deși orice greșeală medicală dovedită trebuie pedepsită, medicii nu pot fi transformați în ținte cât timp sunt forțați să lucreze sub o presiune extremă.

“În această seară am aflat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău că din data de 1 ianuarie până ieri, în data de 6 ianuarie la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului s-au prezentat 1562 de pacienți, ce au fost consultați de doar 3 medici pe tură. În data de 2 ianuarie au fost 307 prezentări, iar în data de 3 ianuarie 309 prezentări.

Toți trebuie să înțelegem acest volum imens de muncă, vorbim de o presiune foarte mare și atunci cred că medicii care muncesc și sunt alături de pacienți trebuie susținuți corect.

Nu luăm apărarea nimănui, dar trebuie să spunem și lucrurilor pe nume: medicii, mai ales cei din unitățile de primiri urgențe au un volum imens de cazuri pe care trebuie să le gestioneze.”

În acest context, Colegiul Medicilor face apel la echilibru și decență și le cere buzoienilor să aștepte rezultatele anchetei, avertizând că respectul pentru pacienți trebuie să meargă mână în mână cu respectul pentru medicii care își fac datoria în condiții critice.

“Respectul pentru pacient și responsabilitatea față de profesia medicală merg împreună.  Trebuie să avem însă și respect și pentru medicii corecți și profesioniști care își fac datoria. Avem obligația de a păstra echilibrul și de a căuta adevărul cu decență.”

Autorul știrilor

Elena Petre

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Va rog sa publicati si mesajul acestui Colegiu cand a fost arestat tanarul medic șpagasin, care a conditionat o interventie medicala, sau in cazul celuilalt șpagasin, felcerul orelist de la CFR!
    Nimeni nu merge la spital, ca si pacient, din placere sau din obligatie, precum ar trebui s-o faca un medic care mai e si platit pentru asta. Medicina nu este imbratisata de catre cei care nu au reusit ca sudori, sau ingineri zootehnisti, ci presupune o vocatie, o dorinta de a ajuta un seaman chiar si in detrimentul tau, e nevoie de empatie si placere pura de a invata tot timpul, de a te stresa pentru altii si de a lua in tine din durerea celor neputiinciosi. Uman, profesional si crestineste vorbind.
    Hai sa fim seriosi, cand in garda se doarme nestingherit (de la 00.00 la 06.00 si mai dormea binemerci pana la 08.00 cand se termina tura daca nu tiuia telefonul), sedat cu substante destinate pacientilor si puse la dispozitie de catre colegi in conditiile in care bolnavii sunt pusi sa-si achizitioneze medicatia de la farmaciile de peste drum ca ”nu-s fonduri”, cand pacientii sunt legati si sedati ca sa stea si personalul medical linistit noaptea, cand spaga e cu titlu de bilet de intrare la medic, acest Colegiu ar trebui sa taca dracului profund, PANA cand se lamureste fiecare situatie, nu inainte, nu in timpul. Macar din respect pentru aia de mor, ca-s etnici, ca-s inculti, neplatitori de taxe etc, nici nu conteaza.
    Prea am justificat jegosenia ca si o normalitate acolo unde morala ar trebui sa fie regina. Doamne fereste sa purtam toti camere, ca intr-o saptamana ramane SJ Buzau fara portar, nu ca fara medici!