Actualitate

Moderația, recomandarea nutriționiștilor pentru Postul Crăciunului care începe pe 15 noiembrie! Lista alimentelor ce pot fi consumate. Cum să mănânci fără să te îngrași

Mesele încărcate de bunătăți trebuie date uitării pentru următoarele 40 de zile. De luni, 15 noiembrie, întrăm în Postul Crăciunului, iar până pe 24 decembrie, credincioşii se vor abţine de la carne, ouă sau brânză. În această perioadă, meniul zilnic va conține produse de origine vegetală. Atenție totuși! Nutriționiștii recomandă moderație, mese regulate și porții potrivite.

Astăzi, 14 noiembrie, este ultima zi în care ne putem bucura de delicatesele culinare pentru că de mâine, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului. Este perioada în care credincioșii obișnuiesc să se abțină de la consumul de carne, lapte, brânză și ouă, în timp ce lunea, miercurea și vinerea să postească și de la mâncarea fără ulei și fără vin.

Cu alte cuvinte, urmează 40 de zile de restricții alimentare, o perioadă în care, pentru cei care vor să respecte regulile bisericești, trebuie să-și schimbe complet dieta alimentară. Totuși, nutriționiștii recomandă mare atenție la ce alimente alegem să consumăm și mai ales cantitatea de produse, tocmai pentru că mâncarea recomandată în post este mai puțin calorică și asta ne poate lăsa impresia că ne este foame tot timpul.

„Moderația trebuie să fie pe primul loc, pentru că trebuie să avem grijă să nu exagerăm cu alimentația. Trebuie ca masa noastră să fie mai bogată în legume, dar cât mai puțin bogată în glucide.” a declarat medic primar Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Ecaterina Zoican.

Medicul nutriționist vine în ajutorul credincioșilor și cu o listă de alimente ce pot fi consumate în această perioadă. Mai exact, se recomandă alimente uscate, cât mai puțin procesate.

„Putem să consumăm preparate din fasole, năut sau mazăre, dar în cantitate moderată și este bine să le consumăm la prânz. Sunt diverse preparate pe care le putem încerca. Și preparatele de soia, conțin proteinele necesare, precum și ciupercile. Este recomandat să se evite produsele vegetale din comerț, mai ales cele sub formă de conserve sau pateuri. Putem să facem pate în casă pe bază de ciuperci sau avocado, putem consuma paste, care conțin grăsimi sănătoase. Este de recomandat ca pâinea să fie integrală. Nu este nici o problemă dacă consumăm 2 felii la fiecare masă, dar nu trebuie înlocuită masa cu jumătate de pâine”, a spus Ecaterina Zoican.

Peștele, recomandat în post, ajută la menținerea greutății

O altă recomandare făcută de specialiști este consumul de pește, aliment ce este permis în anumite zile din Postul Crăciunului. Se știe că peștele este foarte sănătos find bogat în nutrienți.

În plus, pe lângă beneficiul pe care îl are pentru sănătate, peștele ajută, mai ales în perioada de post, în menținerea greutății, fiind multe persoane care iau în greutate în aceste zile tocmai pentru că nu știu să combine alimentele.

Prima zi de dezlegare la peşte în Postul Crăciunului este 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică. În total, în această perioadă sunt 16 zile cu dezlegare la pește.

De asemenea, pentru menținerea greutății, specialiștii recomandă ca în perioada în care se postește mesele să fie bogate în alimente integrale, minim procesate. Mesele trebuie planificate astfel încât să se obțină un minim de 20g de proteine la o masă, iar în fiecare zi să se consume leguminoase, pseudocereale, nuci/seminte și rădăcinoase. De asemenea, pentru ca silueta să rămână la fel, este recomandă și mișcarea în mod regulat, dar și odihna, un minim de 7-8 ore de somn pe noapte, dar și consumul de apă recomandat în fiecare zi. Totodată, nutriționiștii recomandă și mese regulate și porții potrivite.