Primăria Municipiului Buzău organizează, în această dimineață, la sediul său, o dezbatere publică în legătură cu actul normativ privind înființarea unui serviciu de gestionare a câinilor fără stăpân și, ulterior, concesionarea acestuia ( detalii AICI). Noul proiect de hotărâre a CLM Buzău vine după ce, printr-o decizie definitivă și executorie pronunțată în luna martie a acestui an, municipalitatea a rămas fără acest serviciu și, implicit, fără posibilitatea de a mai strânge câinii maidanezi de pe străzile orașului. Consecințele sunt dezastruoase:
- numărul câinilor fără stăpân de pe străzi a scăpat de sub control;
- sunt zone mărginașe unde s-au format haite de câini, agresivi, cu riscuri foarte mari pentru populație.
Pentru a rezolva aceste probleme administrația locală trebuie ca, în elaborarea noilor reglementări, să țină cont de ceea ce a decis instanța, să fie foarte aplecată asupra prevederilor legale în vigoare și, nu în ultimul rând, să facă schimb de practică cu alte autorități care au astfel de servicii funcționale.
De ce există riscul ca problema să eșueze în zona unui conflict
Riscul ca problema să fie gestionată, în continuare, în termenii unui conflict există. Din martie, de când justiția a desființat hotărârea de CLM privind câinii fără stăpân, discursul municipalității a fost unul acuzator la adresa magistraților și iubitorilor de animale, cei din urmă fiind cei care au atacat hotărârea la instanță. Dar, reprezentanții Primăriei Buzău au ignorat numeroasele semnale venite din 2019, permanent, cu privire la modul deficitar de gestionare a acestui serviciu, precum și ilegalitatea concesionării acestuia. La fel a făcut și Curtea de Conturi care putea pune în vedere administrației legale să corecteze lucrurile.
Apărătorii și iubitorii de animale s-au transformat în adversarii administrației pe fondul ignorării semnalelor pe care aceștia le-au dat cu privire la încălcarea drepturilor animalelor. După apariția proiectului de HCLM, asociația care a desființat hotărârea anterioară a depus un nou memoriu la primărie în care invocă nelegalitatea noului proiect și nerespectarea, în textul acestuia, a obligațiilor stabilite de lege și subliniate de instanță
Ce riscă Buzăul, dacă primăria vine cu un nou proiect greșit
Un nou act de reglementare elaborat și adoptat greșit, aduce costuri majore pentru populația orașului. În cazul adoptării unei legislații locale imperfecte nu municipalitatea, ci cetățenii vor suporta consecințele. Exact așa s-a întâmplat în ultimele trei luni când, după desființarea hotărârii precedente, municipiul a ajuns în imposibilitatea gestionării câinilor fără stăpân. Situația s-a redus la următoarele coordonate:
- Primăria Buzău nu a mai avut, pe lege, nicio posibilitate de a încheia alt contract cu o firmă specializată sau cu un serviciu public existent;
- câinii de pe domeniul public s-au înmulțit necontrolat;
- un copil a fost mușcat, marți seara, de un câine agresiv, într-un parc din centrul orașului;
- municipalitatea a ignorat complet sesizările anterioare care îi semnalau prezența unui câine agresiv în zona parcului respectiv, o situația care îi permitea să acționeze prin implicarea altor instituții (Poliție, DSVSA, Jandarmerie);
- câinele agresiv a rămas pe domeniul public și după incident ceea ce arată că se încearcă crearea unei presiuni publice pentru adoptarea, în orice condiții, a unei noi legislații locale.
Nu în ultimul rând, pe buzoieni îi costă înființarea și funcționarea unui astfel de serviciu, plătit exclusiv din bugetul local. Potrivit unor simulări din documentația care stă la baza înființării noului serviciu, dacă primăria va gestiona singură această activitatea va cheltui, în următorii cinci ani, circa 3,5 milioane de lei, iar dacă va concesiona serviciul, va aloca de la buget circa 2,9 milioane de lei.




Acest fenomen de lasare a câinilor maidanezi liberi sa se înmulțească si sa conviețuieasca prin parcări trebuie stopat cat mai urgent posibil!!! Iubitorii de animale ar trebui să i ia in case daca ii iubesc atât de mult!!! Ganditiva ca sunt copii care se joacă prin parcări in apropierea blocurilor si pot cadea victime in fata animalelor agresive! Este destul sa fie un caine agresiv pentru ca ceilalti sa devina la fel!