Actualitate SĂNĂTATE

Născuți să fie medici. Sărbătoriți chiar de Ziua Mondială a Sănătății, în Spitalul Județean Buzău (foto & video)

Azi e Ziua Mondială a Sănătății, zi care coincide cu ziua de naștere a doi dintre cei mai cunoscuți medici din Spitalul Județean Buzău. Este vorba despre dr. Adrian Zoican, șeful Unității de Primiri Urgențe, și de dr. Adrian Necula, de la Compartimentul ATI – Obstetrică-Ginecologie.

De ziua sa, dr. Adrian Zoican a ales să aibă o altfel de aniversare: vorbind despre pandemie și empatie, despre sacrificiu și provocări, despre cei mai dificili ani cu care s-a confruntat sistemul medical din România. Este vorba despre ultimii doi ani, adică despre perioada pandemiei, care a schimbat radical modul de funcționare a spitalelor și chiar regimul de viață al medicilor.

Medicii s-au confruntat cu situații critice în această perioadă, care trebuiau gestionate în timp util, mai ales că numărul pacienților a fost foarte mare. A fost o perioadă în care lucrul în echipă a contat enorm, medicii făcând eforturi susținute, indiferent de specializările avute.

Medicul Zoican a vorbit și despre epuizarea cadrelor medicale și sutele de ore peste program, dar eforturile lor au salvat viețile multor pacienți.

Însă, nimeni nu s-a așteptat ca pandemia să aibă o așa amploare.

„Pandemia, pe noi, nu ne-a găsit nepregătiți, pentru că noi, practic, fiind urgentiști știm să răspundem tuturor provocărilor din sănătate, cel puțin cele legate de medicina de urgență, și trebuie să ne adaptăm cerințelor impuse de momentul respectiv. Ceea ce a fost deosebit a fost faptul că a durat foarte mult această pandemie, și durează în continuare, și a necesitat ca acest efort al angajaților U.P.U.-SMURD să fie pe o perioadă mai îndelungată. Noi, în situații excepționale, intervenim, există planul alb al spitalului, unde secția U.P.U.-SMURD are un rol aparte, când se mobilizează toți lucrătorii, dar din cauza duratei foarte lungi a acestor evenimente, a trebuit să depunem niște eforturi deosebite, pentru că, pe de o parte, au fost și lucrători din U.P.U. care s-au îmbolnăvit și au avut nevoie de concedii medicale, pe de altă parte a trebuit să facem angajări pentru că a trebuit să avem forțe proaspete. Vreau să mulțumesc acestor oameni care au venit alături de noi în aceste momente delicate, oameni care merită tot respectul și toată considerația. Noi nu vom uita niciodată ce a însemnat această pandemie. În urma tuturor evenimentelor, s-au stabilit niște relații de colaborare și, într-adevăr, medicina de urgență este privită acum un pic altfel față de cum era privită înainte de pandemie”, declară șeful UPU Buzău, dr. Adrian Zoican.

Cum trebuie să fie un medic bun? Șeful UPU spune că studiul și experiența sunt foarte importante, dar la fel sunt empatia și capacitatea de înțelege omul de lângă tine, fără a-l judeca și fără a-l privi cu superioritate.

Medicina, și mă refer aici la meseria ca atare, își are originile de când e lumea și cu asta s-a și pornit, de la sentimentul, nevoia, de a ajuta aproapele. Este clar că dincolo de pregătirea profesională a unui medic sau a unui asistent medical, care stă la baza activității în domeniul medical, contează foarte mult comunicarea. Și dacă omul acela care are un necaz și vine și îți spune tot ce are pe suflet și tu poți să îl faci să îți transmită ceea ce simte, deja jumătate din afecțiune este vindecată!