7 ani de secetă, care se accentuează permanent și care seacă râurile. Este situația înregistrată în județul Buzău, unde cursurile de apă au de suferit din cauza ploilor și ninsorilor tot mai puține. Potrivit unei situații prezentate de specialiștii Direcției Apelor Buzău-Ialomița, seceta declanșată în august 2018 s-a amplificat de la o lună la alta și de la un an la altul, manifestându-se și în prezent.
Concret, pe parcursul ultimilor 7 ani, doar în două luni s-au înregistrat cantități mai mari de precipitații (de peste 100 mm), adică în iunie 2021 și septembrie 2024. În rest, a plouat foarte puțin, ceea ce a dus la scăderea debitelor tuturor râurilor din județ, dar și a volumelor lacurilor naturale, înregistrându-se inclusiv fenomene de secare.
Anul trecut au fost înregistrate cele mai mici debite ale râurilor din județ. Au fost și unele cursuri de apă, cum ar fi Călmățuiul, care au secat complet. La fel și lacul Amara, dar și Balta Albă a scăzut văzând cu ochii.
“Doar în anul 2018 s-au înregistrat debite medii anuale peste cele multianuale la 5 din cele 12 stații hidrometrice, în rest acestea fiind mult mai mici. Deși cele mai mici cantități de precipitații s-au înregistrat în anul 2022, anul 2024 a consemnat cele mai mici debite, datorită deficitului în creștere de apă moștenit din anii anteriori. Anul 2024 consemnează abateri negative de peste 50% la toate stațiile hidrometrice.”

S-a ajuns chiar la un debit mediu anual apropiat de 0 la stația hidrometrică Potârnichești, pe râul Câlnău, din cauza numărului extrem de mare de zile cu secare. De altfel, pe râul Câlnău seceta se resimte tot mai drastic, de la un an la altul.
“Fenomenele de secare apar în fiecare an la stația hidrometrică Potârnichești (râul Câlnău), dar se constată o tendință de creștere a numărului de zile de la 127 în 2018 la 360 în 2024. Aceasta din urmă este o valoare record, doar în 6 zile înregistrându se debite lichide în această secțiune.”
În plus, pentru prima dată în ultimii 7 ani, la stația hidrometrică Chiojdu au fost înregistrate 10 zile de secare, deși Bâsca Chiojdului este un curs de apă care seacă foarte rar, o dată la 30 de ani.

Nu este ferit de secetă nici lacul Siriu. Anul trecut, nivelul apei din lac a scăzut cu 11 m. Între timp, pe timpul iernii, coeficientul de umplere a crescut de la 67% la începutul lui decembrie 2024 la 98% la sfârșitul lui martie 2025.

Detalii despre efectele secetei în județul Buzău, AICI.
Adaugă comentarii