Moartea celor trei buzoieni pe sectorul de drum cuprins între Hanul lui Țintă și Pasarela Nehoiu a determinat schimbarea completă a regulilor de circulație în zonă dar și adoptarea unor măsuri fără precedent în județul Buzău. Astfel, de astăzi, șoferii care circulă prin zonă vor avea de respectat un nou indicator ce a fost montat de reprezentanții Direcției de Drumuri și Poduri Buzău.
Concret, segmentul de drum de la ieșirea din municipiul Buzău către Ploiești a fost complet resistematizat, iar lucrările vor fi gata în două zile. Așa cum a scris sansanews.ro AICI, de astăzi, a început montarea parapeților, în cadrul proiectului de reglementare a circulației rutiere în soluție 2+1.
Tot de astăzi, drumarii au montat indicatorul ”Oprire Interzisă”.
”Ca urmare a reglementării circulației rutiere în soluție 2+1 (benzi circulație), amplasarea parapetului median de tip New Jersey și modificările marcajului și indicatoarelor rutiere ce presupun aceste amenajări, pe DN 2, sectorul cuprins între Pasarela Nehoiu și Hanul lui Țintă, a fost necesară montarea indicatorului rutier ”Oprirea Interzisă”, având în vedere pericolul pe care l-ar reprezenta autovehiculele oprite pe acostament. Acostamentul trebuie menținut liber pentru a permite eliberarea căii de drum în cazul trecerii autospecialelor de intervenție ISU, IPJ sau SAJ SMURD. Această măsură a fost luată și pentru a diminua efectul de ambuteiaj pe sectorul respectiv de drum”, au anunțat reprezentanții DRPD Buzău.
La rândul lor, polițiștii recomandă șoferilor să respecte noile reguli pentru că vor face acțiuni de control, iar cei prinși că încalcă legea vor fi sancționați.
În același context, ca o acțiune premergătoare montării acestui indicator, reprezentanții DRDP au desfășurat la finalul săptămânii trecute o acțiune prin care îi informa pe comercianții de pe marginea drumului public că nu au voie să-ți vândă produsele acolo și că vor fi sancționați. Detalii AICI.
Astăzi, pe marginea DN2 a mai rămas un singur comerciant, (pe sensul Ploiești Buzău) și alți doi pe celălalt sens din cei cinci care își desfășurau, de obicei, activitatea în zonă. Cel de pe sensul Ploiești Buzău se află pe terenul proprietate personală, însă, potrivit unor surse sansanews.ro, ar trebui să amenajeze un spațiu de pentru ca șoferii să poată opri fără să încalce regulile de circulație. În caz contrar, acolo pot fi aplicate sancțiuni.
Potrivit IPJ Buzău sancțiunile pot ajunge și până la 6000 de lei. În ultimul an au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale.
…gata, dom’le, exact ca-n new jersey e acum!…… dacă era drumul nițel mai lat era ca-n new york!…
Mai bine ar pune semnul ” circulatia interzisa” pe segmentul de iesire din Buzau ca ar fi cam acelasi lucru.Primaria nu s a implicat cu nimic pe portiunea de care raspunde. Iar DRPD Buzau a facut ce era mai usor, a ingreunat si mai mult traficul f.f. aglomerat din zona. Practica ne demonstreaza acest lucru.Sunt momente cand traficul este supra aglomerat.Parerile celor care circula prin zona sunt mai mult sau mai putin postate
Este normal sa nu publicam comentariile cand este vorba de ai nostri ca brazi