Actualitate

Fără vânzători ambulanți pe DN2, la ieșirea din municipiul Buzău spre Ploiești! Cum va fi posibil

Comercianții de ceapă de Buzău, care își vând marfa pe marginea DN2E85, la ieșirea din municipiu spre Ploiești, sunt expuși unor riscuri majore! Este ceea ce le-au transmis polițiștii și reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău, care au mers în mijlocul vânzătorilor și le-au explicat cât de  riscant este să rămână în acea zonă.

„Comerțul ambulant reprezintă o activitate comercială care se desfășoară și pe drumurile publice. Drumul public nu este destinat acestui tip de activitate deoarece prezintă o serie de pericole atât pentru vânzători, cât și pentru cumpărători, precum și pentru ceilalți participanți la trafic”, transmite DRDP Buzău

Tronsonul DN2E85 situat la ieșirea din Buzău spre Ploiești, pe care pot fi întâlniți comercianții, a fost în mijlocul atenției în ultimele săptămâni, din cauza accidentelor mortale care au avut loc aici. Ulterior, s-a luat decizia ca în zonă să fie montate separatoare de sens și să fie implementat sistemul 2+1, pentru stoparea tragediilor. S-a dovedit că nu doar șoferii, ci nici vânzătorii ambulanți de pe acest tronson nu sunt în siguranță.

Începând de luni vor fi montate separatoarele. Între timp, mulți șoferi se plâng de aglomerația de la ieșirea din municipiu, cauzată de lucrări. Însă, și cei care trag pe dreapta pentru a cumpăra legume de la vânzătorii ambulanți perturbă traficul, blocând acostamentul consolidat.

„ Drept urmare, prin implementarea proiectului “Amenajare sector de drum și amplasarea separator median New Jersey pe DN2, sector cuprins între km. 104+840 – km. 106+790”, și a analizei fluxului de trafic modificat în urma implementării soluției 2+1 pe același sector de drum, s-a concluzionat că prezența comercianților ambulanți pe DN 2 creează ambuteiaje și pune în mare pericol siguranța tuturor participanților la trafic”

Acțiunile derulate de IPJ Buzău și DRDP Buzău au fost pentru moment strict informative, însă, dacă vânzătorii nu se vor conforma, polițiștii vor trece la amenzi.

„Pentru prevenire și conștientizare, reprezentanții DRDP Buzău, în colaborare IPJ Buzău au realizat o acțiune comună de 𝗶𝗻𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮𝗿𝗲 cu privire la prevederile O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, precum și de 𝗰𝗼𝗻ș𝘁𝗶𝗲𝗻𝘁𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲 cu privire la pericolele la care sunt expuși participanții la trafic”

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian