În week-end a avut loc Congresul Extraordinar al Femeilor Liberale, prin care doamnele din partid și-au desemnat noua conducere pentru următorii 4 ani. Au fost două candidate pentru funcția de președinte, iar delegatele din Buzău au susținut-o pe senatoarea Nicoleta Pauliuc, cea care, de altfel, a și câștigat.

”Sunt recunoscătoare pentru încrederea pe care colegele mele mi-au acordat-o alegându-mă în funcția de președinte al Organizației Femeilor Liberale. Votul lor mă onorează şi mă obligă să fac tot ceea ce ţine de mine pentru a transforma OFL într-o structură de elită a Partidului Naţional Liberal. Le mulțumesc din suflet!”, a spus, la final, noua președintă a OFL.
Din echipa de conducere la nivel național a femeilor din PNL face parte din Marieta Boloș, președinte al OFL Buzău, desemnată, din votul de sâmbătă, vicepreședinte pentru Regiunea Sud-Est.

”Am încheiat un mandat și datorită susținerii colegelor din Regiunea Sud-Est, încep un nou mandat ca vicepreședinte în biroul executiv. Delegația de la Buzău a susținut moțiunea “Pentru România cu suflet”, moțiune care a promovat ca președinte OFL România pe doamna senator Nicoleta Pauliuc! Atmosfera creată a arătat că OFL este despre unitate, că succesul este efortul în echipă! Angajamentul luat este să continuăm promovarea valorilor și principiilor liberale și alături de colege din întreaga țara să demonstram că femeia este o forță în politica românească”, a declarat Marieta Boloș.
Adaugă comentarii