Actualitate Alertă Coronavirus Buzău

O comună buzoiană intră în scenariul roșu. Rata de incidență a sărit la 4,02 la mia de locuitori

Direcția de Sănătate Publică a calculat rata de incidență cumulată pe ultimele 14 zile, pe fiecare unitate administrativ- teritorială a județului Buzău. Calculele au arătat că în comuna Largu incidența cumulată în ultimele 14 zile a depășit 3 cazuri la 1.000 de locuitori, fiind de 4,02 la 1000 de locuitori. Prin urmare, prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-au  dispus  măsuri și restricții care devin obligatorii de sâmbătă, 31.10.2020.

Astfel, devine obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise. Activitatea în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă, la fel spectacolele  de tipul drive-in, precum și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale. De asemenea, barurile, restaurantele, cluburile își suspendă activitatea în interior, iar în pensiuni este permisă funcționarea doar pentru clienți.

Alte trei comune au rata peste 1,5 la mia de locuitori

De asemenea, la nivelul comunelor Valea Râmnicului, Florica și Cernătești incidența cumulată în ultimele 14 zile a depășit 1,5 cazuri la 1.000 de locuitori. Astfel, la Valea Râmnicului se înregistrează o rată de 1,64 la mia de locuitori, la Florica de 1,63 la mie, iar la Cernătești 1,69 la mie.

Prin urmare, prin hotărâre a CJSU, s-au dispus  următoarele măsuri, începând cu data de 31.10.2020:

–  organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

–  interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in, precum și desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;

–  activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00 – 23:00;

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului  în intervalul orar 6:00 – 23:00;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

Măsurile stabilite vor fi aplicate pentru o perioadă de 14 zile de la data adoptării hotărârii, cu evaluare la finalul acestei perioade.



Publicitate