La o săptămână de la debutul campaniei electorale, lucrurile încep să se precipite. La nivelul municipiului Buzău, o dispoziție a primarului în funcție schimbă radical regulile privind afișajul electoral.
Potrivit Biroului Electoral Central, în campania electorală afișele candidaților la alegerile locale și la alegerile europarlamentare trebuie postate pe panouri distincte, iar locul în care sunt amplasate panourile trebuie stabilit de primarii fiecărei localități. De exemplu, la Buzău, primarul Constantin Toma a dispus încă dinaintea startului campaniei ca cele 21 de locuri de afișaj să fie utilizate, la comun, de toți candidații la alegerile locale (candidați la posturile de primar, consilieri municipali, consilieri județeni și președinte de Consiliu Județean).
Zilele trecute, Biroul electoral Central a venit cu precizări suplimentare care arătau că panourile de afișaj trebuie să fie distincte pentru cele patru categorii de candidați la alegerile locale. Prin urmare, primarul Buzăului a emis o nouă dispoziție prin care cele 21 de spații au fost repartizate pe categorii. Astfel, se reduc de la 21 la 10 panourile pentru candidații la funcția de primar al municipiului reședință de județ, în cazul candidaților la funcția de președinte al Consiliului Județean locurile de prezentare a materialelor electorale sunt și mai puține, respectiv 3 în tot orașul.
O situație în urma căreia competitorii electorali lansează o serie de acuzații. Haritina Crăiță, candidat independent la Primăria Buzău, spune că este inacceptabil ceea s-a întâmplat. Noua dispoziție a primarului face nu doar ca unii candidați să nu fie vizibili în anumite cartiere ale orașului, dar și ca cei care au deja afișe în cartierele scoase de pe listă să fie pasibili de amendă.
“Când mă pregăteam să văd care sunt locurile unde mai aveam de pus afișaj, pentru că eu l-am început ieri dimineață, am văzut că de fapt nu mai era acea anexă pe care eu o văzusem, cu cele 21 de locuri unde se poate face afișaj, în loc de 21 erau numai 10. Am amplasat ieri, de exemplu, legal, din punctul meu de vedere, afișul meu în locuri care, după dispoziția de ieri, nu aș mai avea voie să afișez, deci practic eu sunt în culpa, pasibilă de a fi sancționată. Legea spune foarte clar că trebuia asigurate până începe campania electorală trebuie primarul din dispozitie specifice care să locurile unde se poate face afișaj pentru administrația publică locală. Cum pot să mă cunoască, sau cum pot să știe și să ia cunoștință asupra faptului că eu candidez, cei din cartierul Micro 14 sau cei din cartierul Mihai Viteazu, pentru că eu am afișaj numai în nordul orașului?”, a declarat, la Focus Tv, Haritina Crăiță, candidat independent la Primăria Buzău.
Haritina Crăiță spune că a încercat să conteste noua decizie a primarului, dar că deocamdată nu se știe a cui este competența în acest caz.
„ Eu nu o să ridic afișele postate ieri pentru că eu le-am pus conform legii, atunci când era dispoziția de primar cealaltă, pentru că eu am plecat dimineața cu acel tabel cu 21 de locuri și am afișat, era perfect legal ceea ce am făcut. Poate e nelegală Dispoziția de primar. Eu am contestat astăzi acea dispoziție, am depus la Biroul de Circumscripție numărul 1 și la Biroul Electoral Județean, dar de acolo mi s-a spus că eu trebuie să contest la Prefectura Buzău.”
La rândul său, Sorin Muncaciu, candidat AUR pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău, contesă decizia dată miercuri, 15 mai, de primarul municipiului.
“Această restricție a locurilor și restrângere a afișajului este continuare a politicilor obstrucționiste de a împiedica afișajul electoral, campania electorală, de fapt. Toate aceste măsuri au un singur scop, de a împiedica adversarii politici să desfășoare o campanie normală. În momentul de față s-a luat o nouă horărâre, ceea ce este absurd. Vreau să văd ce face această majoritate PSD, dacă va respecta decizia pe care ei au luat-o. Eu voi pune materialele electorale acolo unde prevede noua dispoziție, dar dacă ei nu vor respecta, voi face plângere.”
Reporterii șansanews.ro au încercat să îl contacteze pe primarul Constantin Toma, candidat PSD pentru un nou mandat la Palatul Comunal, pentru un punct de veedere, dar până la momentul redactării acestui material nu au primit niciun răspuns.
Adaugă comentarii