Actualitate

PACIENȚI COVID-19, INTERNAȚI ÎN SPITALUL NEHOIU? “Au fost demarate discuțiile, s-ar putea întâmpla în viitorul nu foarte îndepărtat “

Buzăul are în prezent o rată de infectare cu coronavirus de 0,74/ 1000 locuitori, însă, dacă numărul cazurilor va crește în perioada următoare, se va ajunge la internarea de pacienți COVID-19 nu doar la Rm. Sărat și Spitalul Județean Buzău, ci și în Spitalul Nehoiu și în toate unitățile spitalicești din județ. Precizările au fost făcute de prefectul de Buzău, Leonard Dimian, într-o  intervenție telefonică în direct la Focus Tv.

Prefectul de Buzău a declarat că în contextul creșterii numărului de cazuri de coronavirus în județ dar și în restul țării, autoritățile centrale au cerut tuturor responsabililor din teritoriu să identifice spații suplimentare pentru internarea pacienților COVID. Astfel, în cadrul unei ședințe la care au luat parte autoritățile buzoiene și conducerile spitalelor din județ, s-a discutat despre variantele avute la dispoziție. Pe lângă Spitalul CFR, în discuție a intrat și Spitalul Orășenesc Nehoiu. În ceea ce privește Spitalul CFR, desemnat de Ministerul Sănătății pentru transformarea în spital COVID, problema care întârzie amenajarea acestuia în spital suport este legată de aparatul de radiologie, un aparat vechi, fără autorizație de funcționare. La Nehoiu există un astfel de aparat, însă ceea ce ridică probleme în prezent este distanța față de municipiul Buzău.

“La Spitalul Nehoiu există un astfel de aparat de radiologie. Deocamdată se pune problema distanței, însă, dacă tendința de creștere a cazurilor se va menține, în curând nu se va mai pune această problemă. În viitorul apropiat, nu foarte îndepărtat, Spitalul Nehoiu ar putea primi pacienți confirmați cu coronavirus. Cazări s-ar putea face și în celelalte spitale din județ.”, a declarat la Focus News de la Focus TV, prefectul Leonard Dimian.

Pentru a nu se ajunge în această situație, prefectul de Buzău face apel la populație să respecte cu strictețe toate regulile sanitare.

În prezent, rata de infectare la nivelul județului este de 0,74/1000 de locuitori. Există însă 6 localități unde rata de incidență este mai mare de 1,5/1000 locuitori:

  • Unguriu: 1,78/1000 locuitori;
  • Zărnești: 1,85/1000 locuitori;
  • Năeni: 1,81/1000 locuitori;
  • Mărgăritești: 1,78/1000 locuitori;
  • Săpoca: 1,75/1000 locuitori;
  • Buzău: 1,61/ 1000 locuitori.

În cazul celor 6 localități, DSP a propus o serie de măsuri care au fost adoptate în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și care se vor aplica pe o perioadă de 14 zile:

– organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

– interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in, precum și desfășurării în aer liber a spectacolele, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 23:00;

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 23:00;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.



Publicitate