Alertă Coronavirus Buzău

PACIENȚI DIN SECȚIA MEDICINĂ INTERNĂ A SPITALULUI JUDEȚEAN, TRANSFERAȚI APOI LA INFECȚIOASE, CONFIRMAȚI COVID-19. Sunt bătrâni și bolnavi

Trei pacienți care au fost internați inițial în secția de Medicină Internă a Spitalului Județean Buzău, dar ulterior au fost transferați la Boli Infecțioase, după apariția unor cazuri de coronavirus în prima secție menționată, au fost diagnosticați cu COVID-19, exact în momentul în care trebuia să fie externați. Bolnavii au fost testați înainte de a pleca din spital iar rezultatele au ieșit pozitive.

Este vorba despre doi bărbați de 57 și respectiv 62 de ani și de o femeie de 71 de ani. Cei trei se aflau în secția de Medicină Internă atunci când au apărut acolo cazuri de coronavirus. Au fost testați inițial iar rezultatele au ieșit negative la acel moment. Au fost transferați în secția de Boli Infecțioase, având diverse afecțiuni.

Când medicii de la Infecțioase au decis că pacienții pot fi externați au fost testați, din nou, și au ieșit pozitivi.

Toți cei trei bolnavi, care au si alte afecțiuni, au fost transferați la Spitalul Municipal din Rm.Sărat.

Județul Buzău numără, duminică, 216 cazuri de coronavirus.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate