Actualitate

PERCHEZIȚII LA VÂNZĂTORII DE ARTIFICII ȘI PETARDE. Ce au găsit polițiștii în locuințele comercianților

În loc de Moș Crăciun, la ușă le-au bătut polițiștii. Doi tineri din Topliceni, cunoscuți că se ocupă cu comercializarea artificiilor, au fost vizitați de oamenii legii. Anchetatorii au plecat de la domiciliile tinerilor cu o captură importantă de articole pirotehnice.

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Buzău, în cadrul a două dosare penale în care se efectuează cercetări pentru ” operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”. Vizați au fost 2 tineri din Topliceni, ambii în vârstă de 20 de ani, despre care existau indicii că ar deţine în vederea comercializării articole pirotehnice, fără respectarea prevederilor legale. În urma perchezițiilor, au fost identificate şi ridicate aproximativ 3.700 de articole pirotehnice. Artificiile și petardele erau ascunse în locuinţele sau mașinile tinerilor. Cei 2 sunt cercetați în continuare pentru săvârșirea infracţiunii de „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.

“Totodată, zilele trecute, polițiștii au descins și la câteva societăți comerciale, în zonele piețelor, dar și în alte zone unde sunt vândute de obicei artificii. Au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, inclusiv pentru tulburarea ordinii și liniștii publice prin utilizarea de articole pirotehnice. Protagoniștiiau fost buzoieni, cu vârste cuprinse între 15 și 36 de ani. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate a fost de 1400 lei. “, anunță reprezentanții IPJ Buzău.

Polițiștii vor continua, în perioada următoare, acțiunile de acest gen, pentru verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice. Poliţiştii atrag atenția că folosirea articolelor pirotehnice de natură artizanală, a celor din categorii de risc ridicat sau neluarea unor măsuri de siguranță atunci când sunt utilizate articolele pirotehnice comercializate în această perioadă, poate duce la accidente nedorite. Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai în condițiile legii și cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului.