Actualitate SĂNĂTATE Șansa de Nehoiu

MANAGER DE SPITAL DIN BUZĂU: ”Nu mă vaccinez anti COVID. Nu acum”. În spitalul pe care-l conduce, doar un sfert din personal acceptă imunizarea

Managerul Spitalului Orășenesc Nehoiu, Sergiu Remisovschi, nu se va vaccina anti COVID-19, în prima serie a cadrelor medicale și a angajaților din spitale. Într-o declarație pentru șansanews.ro și Focus Tv, directorul spitalului din Nehoiu spune că preferă să mai aștepte o vreme pentru a aduna informațiile care să-l convingă să se imunizeze.

Convins că va face o formă ușoară de boală dacă ar contracta noul virus, Remisovschi spune că ar urma să se vaccineze, probabil, în a doua serie.

”Mă voi vaccina, dar nu în primul lot.  Ce mă determină ? Lipsa informării adecvate, informațiile sunt generalizate. 9 luni nu am avut probleme, m-am simțit destul de bine, fiind o persoană tânără, fără probleme, cred că voi face o formă ușoară de boală și fără vaccin. Nu înseamă că nu mă voi vaccina, mă voi vaccina în al doilea lot, după ce aflu mai multe informații”.

Pe de altă parte, în același spital din Nehoiu, numărul cadrelor medicale care au declarat că se vor vaccina anti COVID este extrem de scăzut, atitudine care ar putea fi explicată prin faptul că în această unitate medicală nu a fost până acum nici un focar de coronavirus.

Avem 150 de angajați, vreo 35 dintre ei ar dori să se vaccineze, până acum. Suntem în stadiu de catagrafiere a personalului, se semnează dacă doresc sau nu vaccinarea. Am amenajat spațiul de vaccinare, se instruiesc persoanele nominalizate să răspundă de vaccinare, de triajul epidemiologic. Cei care nu vor să se vaccineze în primul lot nu zic că nu doresc în totalitate, ci că nu doresc în primă fază, au reticențe, vor să mai studieze, să mai afle detalii despre vaccin”, a adăugat managerul spitalului din Nehoiu.