Traficul cu produse contrafăcute şi prevenirea torturii sunt printre cele mai solicitate cursuri pe care le vor urma în perioada următoare angajații din Ministerul Afacerilor Interne, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, dar și angajați din sistemul penitenciar.
“Cele mai solicitate cursuri în perioada de referinţă, 2024-2025, sunt următoarele: Prevenirea torturii şi a tratamentelor inumane; Traficul cu produse contrafăcute şi contrabanda cu produse accizabile; Analiza asupra mediilor de risc în privinţa infracţionalităţii economico- financiare; SIS RECAST şi procedurile de lucru pentru semnalările aferente sistemului; Strategii de comunicare şi dezvoltare personală; Monitorizare şi administrare reţele; Managementul datelor cu Microsoft EXCEL; Stagiu de formare privind protecţia datelor cu caracter personal”, informează Centrul Schengen.
Cursurile se desfășoară la Buzău, la Centrul Multifuncţional de Pregătire Schengen. Potrivit Agerpres, în anul următor vor ajunge la centrul din Buzău, la cursuri, peste 3200 de angajați ai unor structuri guvernamentale, care se vor pune la curent cu ultimele noutăți în lupta împotriva criminalității.
“Aceste cursuri se subsumează următoarelor domenii principale: Aquis Schengen şi Combaterea Criminalităţii Transfrontaliere; Limbi Străine şi Comunicare Profesională Terminologie Schengen; Sisteme Informatice Schengen şi Cooperare Poliţienească; Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei. Fiind parte integrantă a sistemului de pregătire profesională al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în anul de învăţământ 2024-2025, Centrul va organiza cursuri de iniţiere în carieră pentru personalul nou încadrat în structurile ministerului. De altfel, acest gen de activităţi se află în portofoliul educaţional al instituţiei, ultimul exemplu relevant fiind reprezentat de modulul I al cursului de iniţiere în carieră pentru personalul încadrat din sursa externă în cadrul proiectului pilot derulat de MAI la nivelul Inspectoratului de Poliţie Constanţa”, a transmis, pentru AGERPRES, CMPS.
Vor fi, în total, 95 de cursuri de formare profesională. Centrul Multifuncțional de Pregătire Schengen vine și cu noutăți. Astfel, cei interesați vor putea să învețe despre examinarea imaginilor din punct de vedere criminalistic ori despre examinarea dactiloscopică.
Adaugă comentarii