Actualitate Agricultura acum

PIERDERI URIAȘE PENTRU UN FERMIER DIN LANURI! Tone de furaje, distruse de flăcări. Animale, în pericol (GALERIE FOTO)

Un fermier din Lanuri a rămas fără hrana pentru animale. Incendiul care a putut fi stins abia după cinci ore a mistuit șase tone de furaje. Situația este cu atât mai grea cu cât anul agricol a fost unul extrem de secetos, iar câmpurile sunt goale.

Trei autospeciale cu apă și spumă au plecat la miezul nopții la un incendiu izbucnit la un depozit de furaje din comuna Lanuri. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că furajele erau cuprinse în întregime de flăcări, cu pericol de extindere la adăposturile de animale din vecinătatea zonei de ardere. Din fericire, incendiul a fost localizat, iar cele 20 de vaci din fermă au fost salvate.

” Dat fiind pericolul de extindere al incendiului, dar și căldura degajată de focarul inițial care punea în pericol viața animalelor aflate în adăposturile din proximitatea acestuia, pompierii au luat decizia de a le evacua, într-un loc sigur”, se arată în comunicatul emis de ISU Buzău.

Incendiul a fost stins abia după cinci ore, însă pagubele provocate sunt uriașe pentru fermierul care a rămas fără hrană pentru animale. În total, au ars  aproximativ 6 tone de furaje și 4000 de paleți din lemn.

Pompierii au stabilit ca sursă de incendiu o flacără din apropierea depozitului de furaje, fără să poată spună, deocamdată, dacă a fost vorba despre un foc pus intenționat sau nu.

Etichete

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate