Actualitate

Plan de week-end: vizitează o grădină socială, servește o masă vegană și plantează arbuști în scop caritabil!

Deși vremea tot fluctuează, iar temperaturile când sunt în limitele normale, când sunt aproape de pragul înghețului, toți ne dorim să grăbim puțin sosirea vremii însorite. În aceeași idee, o fermă din zona Pătârlagele lansează, pentru acest week-end, invitația petrecerii câtorva ore în natură, la plantarea de arbuști și la un tur al unei grădini bio. Organizatorii au în vedere, dincolo de acțiunea în sine, susținerea persoanelor defavorizate. Ferma Grădina Bio Amurtel este o grădină socială și este principalul furnizor de alimente pentru tinerii defavorizați crescuți în Familia Amurtel. Cu sprijinul participanților voluntari la acțiunea din acest week-end, ferma se poate mări.

Locația este în Poieni, județul Buzău, iar ca mijloace de transport în comun, există următoarele opțiuni:

Deși pare că drumul până acolo poate fi anevoios, la eveniment vor fi prezenți și 12 copii, care cresc la centrul Familia Amurtel și care sunt hrăniți cu recoltele fermei sociale. Implicarea buzoienilor va face ca aceștia să devină parte dintr-o micro-eco-comunitate cu același valori de viață și să fie alături de persoanele defavorizate.

De viitoarele recolte vor beneficia și persoanele vârstnice, mai exact 12 persoane vulnerabile, din fostul centru Izvorul Speranței. Membrii viitoarei cooperative nu doar că au ocazia să se bucure de ajutorul acordat celorlalți, ci pot beneficia și de surplusul de recoltă, pe care îl vor primi gratuit.

„Cei 12 copii care cresc la centrul rezidential Familia AMURTEL sunt hrăniți cu legumele din ferma socială Grădina AMURTEL care respectă tradiția cultivării bio. Alte 12 persoane vulnerabile, din fostul centru Izvorul Speranței, vor fi susținute cu legume, ca beneficiari ai grădinii sociale. Agricultura susținută de comunitate este o alternativă sănătoasă pentru că legumele ajung de la fermă direct la cei care le consumă păstrându-și prospețimea și vitaminele. Devenind membru al viitoarei cooperative Gradina Socială Poieni te vei putea bucura și tu de surplusul de recoltă, te vei putea implica direct în dezvoltarea fermei, vei putea participa la evenimentele educaționale regenerative, te vei putea bucura de zile petrecute în natură și de sentimentul de neegalat că ești parte dintr-o de o micro-eco-comunitate cu același valori de viață”, transmit pe Facebook Livada Comunitară MărțișorGradina Bio Amurtel Poieni şi AMURTEL Romania

Pentru a înțelege mai bine cum funcționează ferma, toate persoanele participante vor putea lua parte la un tur ghidat al fermei și vor lua o masă de tip vegan. Programul, pe scurt:

11.00 Bun venit la Grădina AMURTEL Poieni!
11.30 Vizităm ferma de legume
12:00 Plantare puieți arbuști fructiferi
13:00 Facem o salată delicioasă împreună cu plante comestibile culese din grădină
13.30 Prânz vegan (de post).

Pentru a participa la eveniment, fiecare persoană trebuie să facă o minimă donație pentru a susține grădina de legume. Banii strânși vor merge exclusiv pentru produsele de bază pe care le folosesc copiii din Familia Amurtel.

„Copiii care trăiesc în centrul rezidențial de tip familial Familia AMURTEL din satul Pănătau, județul Buzău dispun acum de tot ce au nevoie pentru a crește armonios și de a se bucura de copilăria lor recuperată. Copiii din Familia AMURTEL vin din familii afectate de sărăcie, alcool sau abuzuri. De-a lungul celor 25 de ani, AMURTEL a oferit un spațiu cald și primitor tuturor copiilor ce le-a trecut pragul, dintre care mulți sunt acum adulți, trăiesc independent și și-au întemeiat propriile familii”

Detalii AICI.

Iar dacă invitația la fermă a venit prea târziu, există, totuși, o altă posibilitate de a petrece câteva ceasuri plăcute, în natură, în aceeași locație. Este vorba despre o vacanță rurală într-o casă tradițională, recent renovată. Ferma dispune de o casă bătrânească renovată, cu o capacitate de cazare de 6 persoane într-o cameră cu 2 paturi și altă cameră cu 4 paturi suprapuse.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian