Actualitate

Ploi abundente până mâine dimineață! Ce spun meteorologii

A fost prelungită avertizarea meteorologică. În toată țara, cu excepția județelor Constanța și Tulcea, trebuia să fie cod galben de instabilitate atmosferică accentuată și ploi până diseară la ora 23.00. Administrația Națională de Meteorologie a prelungit însă avertizarea, restrângând totodată aria. În același timp, însă, pentru aproape toată Moldova a fost emis cod portocaliu.

”În Crișana, Transilvania, Maramureș, Moldova și local în Muntenia, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, pe alocuri însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În noaptea de joi spre vineri (28/29 aprilie) aria ploilor se va restrânge spre nord-estul țării. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și izolat peste 40 l/mp”, transmite Administrația Națională de Meteorologie.

Codul galben este valabil până vineri dimineață la ora 6.00, vizat de avertizare fiind și județul Buzău.

Tot până mâine la ora 6.00, în județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț și Bacău vor fi ploi abundente și se vor acumula cantități de apă de 40…70 l/mp, în cazul acestora fiind vorba despre o avertizare cod portocaliu.