Întreaga zonă de sud-est a țării, inclusiv județul Buzău, se află de astăzi până mâine dimineață la ora 10.00 sub avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo. Potrivit ANM, în Muntenia, Dobrogea și în sudul Moldovei, precum și în sud-estul Transilvaniei, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuate, ce se va manifesta prin intensificări de scurtă durată ale vântului cu rafale în general de 60…70 km/h, vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 45 l/mp.
În aceste condiții, dată fiind cantitatea mare de precipitații ce se poate acumula într-un interval scurt de timp, există și risc de inundații. Institutul Național de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenționare cod galben de viituri și inundații pentru râuri și bazine hidrografice din mai multe județe, inclusiv din Buzău.
Astfel, atenționarea vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Buzău.
În Buzău, avertizarea vizează râul Buzău și bazinul din amonte de Acumularea Siriu, precum și afluenţii aferenţi sectorului aval de Acumularea Siriu – amonte S.H. Baniţa. De asemenea, probleme pot și apară și pe râul Râmnicu Sărat, în bazinul superior şi afluenţii bazinelor mijlociu şi inferior, pe raza județelor Buzău și Vrancea.
Atenționarea hidrologică este valabilă până joi, la miezul nopții.
Adaugă comentarii