Meteorologii anunţă averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, vijelii şi grindină, în întreaga ţară, până joi dimineaţă. Cantităţile de apă pot ajunge şi la 40 de litri pe metru pătrat.
Meteorologii au emis, luni, o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de luni, de la ora 22.00, până joi, la ora 9.00.
”În intervalul menţionat vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi în regiunile sud-vestice, sudice şi centrale, precum şi în zonele de munte. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi căderi de grindină”, au transmis meteorologii.
Potrivit acestora, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp, iar mai ales în cursul zilei de miercuri (20 mai) şi în noaptea de miercuri spre joi (20/ 21 mai) pe arii restrânse 35…40 l/mp.