Actualitate

Poarta spitalului e poarta plângerii! Disperarea de a avea pe cineva internat în Spitalul Județean

De două zile, Buzăul nu a mai înregistrat niciun caz nou de COVID-19. Sunt semne clare că, pentru moment, pandemia bate în retragere. Lumea medicală revine încet, încet spre normalitate. Ambulanțele nu mai fac coadă la poarta spitalului, iar alarma sirenelor se aude mai rar. Și totuși, la poarta spitalului este suferință. Pandemia încă impune restricții dure care fac și cel mai sănătos om să plângă de durere. În fiecare zi, sute de mame,  frați sau copii dau roată unității medicale în așteptarea unei vești despre cei dragi, aflați pe un pat de spital. Stau ore în șir afară cu ochii ațintiți către ușa spitalului. Așteaptă în picioare sau așezați, liniștiți, pe o bancă. Își frământă mâinile fără să știe ce să facă sau când își vor putea revedea rudele aflate în stare gravă, unii chiar la Terapie Intensivă. Pentru unii calvarul durează zile în șir.

Este și cazul acestei femei. Înmărmurită de durere, cu fiul de mână, a venit într-un suflet la spital. De două zile nu știe nimic de soțul ei. Bărbatul a căzut din căruță și s-a lovit grav la cap. A fost luat cu Ambulanța și adus la Buzău și de atunci nu mai știe nimic de el.

Câțiva metri distanță, o altă familie. Aceeași suferință. O fiică așteaptă vești despre mama care este internată după ce a suferit un accident vascular cerebral.

Lângă ușa spitalului, o altă familie așteaptă să lase pachetele aduse la o bătrână abia ieșită din operație.

Pentru ei și alte câteva sute de aparținători ai bolnavilor internați poarta Spitalului Județean a devenit poarta plângerii. Vin îngrijorați dar cu speranța că își vor putea vizita rudele și pleacă, după ore de așteptare, deznădăjduiți de regulile impuse. Vizitele la pacienți sunt permise doar în baza unor cereri, in condiții stricte și pentru un număr limitat de persoane.

”La ultimele întâlniri cu reprezentanții Ministerului Sănătății ni s-a comunicat că fiecare spital, în funcție de necesitățile și paturile COVID și non COVID, pot accepta intrarea în spital și pe alte secții la pacienții grav sau care au o internare îndelungată și nu au fost văzuți de familie. Ca atare , pentru a intra în SJB aparținătorii trebuie să facă o cerere care va ajunge pe secție, la medicul curant, care potrivit Ordinului Ministrului, trebuie să-și dea acordul dacă aprobă ca aparținătorul să-și viziteze ruda internată. Ulterior, cererea trebuie vizată de mine sau directorul medical și se stabilește intervalul orar în care poate se intra pe secție. În general, pe fiecare secție se stabilește o oră în care pot intra cel mult cinci aparținători pe zi astfel încât să păstram regulile de distanțare”, a spus Claudiu Damian, managerul Spitalului Județean Buzău.

Deocamdată atât se poate accepta. ”Trebuie să fim precauți”, spune managerul unității medicale.

”Pentru contacte de informații, cu centrala Spitalului. Știu că este că este un inconvenient că pe unele secții este un medic sau sunt doi și nu pot da relații la toți aparținătorii în  momentul respectiv, e dificil și pentru aparținători că sunt îngrijorați de membri familiei dar ar trebui să înțeleagă că nu toate datele pot fi oferite la acel moment. Unele informații sunt oferite de asistente, dar acestea din urmă nu pot oferi toate informațiile. Doar medicul o poate face. Având un medic sau doi pentru 80 de pacienți nu vor putea răspunde la toți aparținătorii. Sunt inconveniente, aparținătorii sunt supărați dar ar trebui să înțeleagă că nu suntem într-o normalitate. Încercăm să intrăm într-o normalitate. Și pe viitor, o să putem face un acces restricționat, pe un interval scurt, astfel încât să nu mai fie nevoie de cereri, dar la momentul aceasta trebuie să fim precauți”, a spus Claudiu Damian, manager Spitalul Județean Buzău.

DSP: ”Accesul aparținătorilor, permis doar în situații speciale”

”Accesul aparținătorilor este stabilit prin Regulament intern de fiecare unitate sanitară, cu consultarea prealabilă a Direcției de Sănătate Publică pentru respectarea circuitelor, măsurilor de protecție ce se impun. În momentul de față este permis accesul aparținătorilor doar în situații deosebite, pentru un timp limitat, cu purtarea echipamentului de protecție”, anunță, la rândul lor, reprezentanții DSP Buzău.

Cât timp cei care iau decizii sunt precauți, rudelor bolnavilor se descurcă cum pot. Vin în fiecare zi la spital. Așteaptă. Apelează la asistente și infirmiere pentru a le prelua pachetele aduse pentru bolnavii internați.

Alții sună ore, chiar zile în șir,  fără niciun rezultat, la telefonul spitalului, în speranța că cineva le va face legătura cu medicul curant care să le spună în ce stare se află mama, sora sau copilul lor.

Și continuă așteptarea, iar pentru toți aceștia calvarul se va încheia când își vor revedea persoanele dragi, acasă.

Publicitate